Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Unul dintre cei mai valoroși jucători de la Real Madrid amenință că pleacă de la echipă! Ce cluburi sunt pe urmele lui

Bianca Dumitru

Actualizat 22/09/2021 la 16:46 GMT+3

Marco Asensio nu mai vrea să continue la Real Madrid, fiind extrem de nemulțumit de faptul că noul antrenor al 'galacticilor' nu îi acordă prea multe minute. Fotbalistul a amenințat că vrea să plece de la club, aflându-se în vizorul mai multor cluburi importante din Europa, precum AC Milan, Liverpool sau Tottenham.

Benzema și Asensio au făcut spectacol în Real Madrid - Valencia 3-0

Credit imagine: Getty Images

Marco Asensio nu este deloc încântat de ceea ce i se întâmplă în acest sezon la Real Madrid. Fotbalistul, care a adunat 35 de apariții în tricoul 'galacticilor' în stagiunea precedentă, sub comanda lui Zinedine Zidane, nu a jucat decât 72 de minute în primele 4 etape din La Liga și un minut în prima partidă din grupele Champions League.
În aceste condiții, Asensio ar fi amenințat că va pleca de pe Santiago Bernabeu, spunând că se simte provocat de Carlo Ancelotti, cel care nu îi acordă prea multe șanse de a impresiona. Potrivit jurnaliștilor publicației catalane Sport, mijlocașul în vârstă de 25 de ani ar fi lăsat de înțeles că nu mai este fericit și ar fi făcut presiuni pentru a fi lăsat să plece de la echipă în următoarea perioadă de mercato.
Marco Asensio a fost aproape de a se despărți de Real Madrid și în această vară, pe urmele sale aflându-se Tottenham, Liverpool și AC Milan. Fotbalistul, cotat de site-ul transfermarkt.com la 35 de milioane de euro, mai are contract cu 'galacticii' până în iunie 2023, iar clubul ar fi dispus să-i dea drumul.

Klopp îl vrea pe Asensio la Liverpool

Jurgen Klopp vrea să-și întărească lotul în iarnă cu un fotbalist de atac: Marco Asensio, dorit neapărat de german. Liverpool este dispusă să achite 35 de milioane de euro în schimbul mijlocașului ofensiv.
În vârstă de 25 de ani, Asensio a jucat impresionant în primele sale sezoane pe Bernabeu, dar în stagiunea 2019-2020 a prins doar 3 meciuri ca titular la Real, după accidentarea teribilă suferită. A revenit anul trecut, însă nu a fost un titular indiscutabil în formația lui Zidane, prinzând doar 21 de meciuri ca titular.
Nici Ancelotti nu îl vede un punct fix în echipa sa, fiind rezervă în toate cele 3 partide din noul sezon (de fiecare dată a intrat pe parcursul meciurilor), astfel că Real Madrid pare extrem de tentată să dea curs ofertei lui Liverpool.
Klopp e convins că Asensio e un mare jucător și, dacă i se va acorda încredere, poate ajunge la un nivel impresionant. Fotbalistul prezintă avantajul că poate opera atât în flancuri (dacă Mane sau Salah sunt indisponibili), dar și ca inter, în linia de 3 din spatele vârfurilor.
În contextul în care Mbappe va semna în iarnă cu Real Madrid, așa cum se anticipează (chiar dacă francezul va sosi pe Bernabeu abia din vară), sunt șanse foarte mari ca Asensio să ajungă în ianuarie pe Anfield.
Program meciuri Premier League etapa 6, Eurosport
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo