Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Xavi vrea la Barcelona doi atacanți din Premier League! Pe cine a pus ochii antrenorul

Bianca Dumitru

Publicat 26/11/2021 la 17:57 GMT+2

Xavi are nevoie de atacanți la Barcelona, în prezent antrenorul conturându-și lista de transferuri pentru următoarele perioade de mercato. Potrivit presei din Spania, Edinson Cavani și Timo Werner sunt doriți pe Camp Nou.

Xavi Hernández (FC Barcelona)

Credit imagine: Getty Images

Xavi a plecat la începutul lunii noiembrie de la Al-Sadd, revenind la Barcelona, acum în postura de antrenor. Fiind conștient că are nevoie de întăriri pe Camp Nou, tehnicianul își face în aceste zile lista de transferuri pentru următoarea perioadă de mercato.
Barcelona are mari probleme în departamentul ofensiv, transferul unui atacant fiind extrem de important în condițiile în care viitorul lui Sergio Aguero este incert, iar Braithwaite și Ansu Fati sunt accidentați. Pe lângă jucătorul de la Al-Sadd pe care și-l dorește pe Camp Nou, Xavi a mai pus ochii pe doi fotbaliști din Premier League. Potrivit Mundo Deportivo, este vorba despre Edinson Cavani și Timo Werner.
Primul nu ar prinde multe minute la Manchester United și ar vrea să nu-și mai prelungească înțelegerea cu englezii, urmând să se poată transfera din postura de jucător liber de contract în 2022, în timp ce al doilea nu ar străluci la Chelsea așa cum a făcut-o în Bundesliga, oficialii echipei fiind dispuși să-l lase să plece. Pentru transferul lui Werner, Barcelona ar trebui să achite 30 de milioane de euro, șefii campioanei Europei acceptând inclusiv plata în rate.
Conform sursei citate, catalanii i-ar mai avea în atenție și pe Arthur Cabral de la Basel, care a reușit 22 de goluri în 20 de meciuri în acest sezon, și pe Julian Alvarez, fotbalistul lui River Plate.

Primul refuz pentru Xavi la Barcelona

Una dintre primele măsuri luate de Xavi de pe Camp Nou a fost readucerea lui Dani Alves la echipa blaugrana, iar presa din Spania a anunțat că antrenorul este interesat și de repatrierea lui Thiago Alcantara.
Folosit prea puțin de Klopp la Liverpool, fiind accidentat o lungă perioadă de timp, mijlocașul spaniol pare să nu se mai bucure de fotbal pe Anfield, astfel că Xavi are de gând să-l aducă în La Liga. Informația potrivit cărea Xavi e interesat de Thiago Alcantara a fost prezentată de Sky Sports.
Fotbalistul în vârstă de 30 de ani, care li s-a alăturat celor de la Liverpool sezonul trecut, nu s-a adaptat în Premier League, având șansa să ajungă într-un campionat pe care-l cunoaște foarte bine. Totuși, jurnaliștii spanioli au anunțat că aducerea lui Thiago la Barcelona nu va fi la fel de ușoară precum a fost cea a lui Dani Alves, mijlocașul fiind sub contract la Liverpool până în 2024.
În plus, potrivit unei informații apărute astăzi în publicația catalană El Nacional, fotbalistul nu-și dorește să se transfere pe Camp Nou. Mijlocașul spaniol ar munci intens pentru a-și recăpăta forma bună și a fi folosit de Jurgen Klopp și nu este interesat să joace sub comanda lui Xavi.
Thiago nu ar crede în proiectul fostului fotbalist al catalanilor și ar prefera să fie rezervă la Liverpool decât să revină la Barcelona, echipă despre care crede că nu are șanse la trofee în următorii ani. Mai mult, ibericul are un salariu de circa 12 milioane de euro în Anglia, fiind convins că nu va putea primi o sumă similară de la clubul blaugrana care se confruntă cu mari probleme financiare.
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Programul transmisiunilor Eurosport - Premier League, 27-28 noiembrie 2021
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo