Debutul lui Endrick la Lyon se lasă așteptat! Decizia luată de Fonseca în privința jucătorului împrumutat de la Real Madrid
Actualizat 02/01/2026 la 20:47 GMT+2
Paulo Fonseca, antrenorul lui Lyon, a confirmat faptul că Endrick nu va face parte din lotul pentru următorul meci. Astfel, jucătorul împrumutat de la Real Madrid va mai trebui să aștepta pentru a debuta la echipa unde speră să îi revină în formă, înaintea Campionatului Mondial.
Alex Ferguson: "Am învins Bayern și Real cu Aberdeen"
Sursa video: Eurosport
Endrick a fost împrumutat la Lyon pentru a doua parte a acestui sezon. Cei de la Real Madrid au plănuit îndelung această mutare pentru atacantul brazilian, care a fost mai degrabă ignorat de Xabi Alonso în prima jumătate a stagiunii.
Brazilianul de 19 ani a bifat abia 100 de minute în 3 meciuri pentru Real Madrid, iar acesta a avut nevoie de un restart pentru a avea șanse de a prinde lotul lui Carlo Ancelotti pentru Campionatul Mondial din vară.
Astfel, atacantul a acceptat imediat mutarea temporară la Lyon, echipă la care acesta își dorește să recupereze timpul pierdut până acum. Endrick a semnat un contract valabil până la finalul stagiunii. Francezii au plătit un milion de euro, fără ca o clauză de cumpărare să fie inclusă în înțelegere.
Endrick mai trebuie să aștepte pentru a debuta la Lyon
Totuși, lipsa de ritm a brazilianului face ca debutul acestuia la noua echipă să se amâne. Lyon joacă mâine, 3 ianuarie, un meci important împotriva lui AS Monaco, iar antrenorul Paulo Fonseca a anunțat la ultima conferință de presă că Endrick nu va face parte din lot:
"E într-o formă fizică bună. S-a antrenat la Madrid, dar nu poate să joace 90 de minute. Cred că e foarte bun. A făcut primele antrenamente cu noi în această săptămână și adaptarea lui decurge bine. E un jucător de care avem nevoie, unul diferit", a spus Fonseca, citat de Marca.
Astfel, Endrick ar putea să bifeze primele sale minute în tricoul lui Lyon în meciul de săptămâna viitoare, din Cupa Franței. Trupa lui Fonseca o va întâlni pe Lille în faza 16-imilor.
Interviul-eveniment cu legendarul Sir Alex Ferguson, cel mai titrat antrenor din istoria Premier League, va fi difuzat duminică, de la ora 16.45, pe Eurosport 1. Sâmbătă, de la ora 18.15, tot pe Eurosport 1, Joe Cole și Peter Crouch învață tainele futsalului de la un fotbalist de Premier League care a reprezentat Anglia la futsal. Edițiile vor fi disponibile și pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo