PSG țintește cel mai scump jucător din istoria lui Chelsea! Mijlocașul, cu gândul la plecare după despărțirea de Maresca
Publicat 15/01/2026 la 20:51 GMT+2
Luis Enrique, alături de staff-ul său tehnic, plănuiește să creeze o mai mare concurență în linia de mijloc a PSG-ului. Campioana Europei a pus ochii pe Enzo Fernandez, cândva cel mai scump jucător din istoria Premier League, care ar fi cu gândul la plecare după ce Enzo Maresca a părăsit-o pe Chelsea.
Enzo Fernandez
Credit imagine: Getty Images
Presa din Franța sugerează că Paris Saint-Germain plănuiește un transfer important pentru compartimentul median. Luis Enrique și-ar dori ca Joao Neves și Fabian Ruiz să aibă parte de concurență reală, Vitinha fiind omul în jurul căreia se construiește primul 11.
PSG este abia a doua în Ligue 1 și a fost eliminată recent din Cupa Franței de rivala Paris FC, astfel atât staff-ul tehnic, cât și conducerea, au început să se gândească la soluții pentru întărirea lotului. Aceștia l-au identificat pe Enzo Fernandez ca ținta ideală pentru vara viitoare, conform L'Equipe.
Argentinianul ar fi cu gândul la plecarea de la Chelsea, din cauza despărțirii de antrenorul Enzo Maresca. Mijlocașul a avut o relație excelentă cu fostul manager de pe Stamford Bridge, iar presa din Anglia sugerează că acesta a fost extrem de afectat de plecarea lui.
PSG pregătește un transfer uriaș: Enzo Fernandez
Astfel, francezii consideră că mijlocașul va fi mai ușor de convins în privința unui transfer în vară. Enzo are contract cu Chelsea până în 2032, astfel Nasser Al-Khelaifi va fi nevoit să scoată din buzunar o sumă uriașă pentru o asemenea mutare.
Acesta nu ar fi primul transfer uriaș al lui Fernandez. Chelsea plătea 121 de milioane de euro celor de la Benfica în urmă cu 3 ani. Mijlocașul a impresionat la Campionatul Mondial, iar portughezii nu au renunțat la clauza de reziliere pe care au vrut ca londonezii să o plătescă integral.
Astfel, Enzo devenea cel mai scump jucător din istoria Premier League în ianuarie 2023, acesta fiind depășit doar în vara trecută de mutările lui Florian Wirtz, respectiv Alexander Isak. Rămâne de văzut cât va fi dispusă PSG să plătească pentru jucătorul de 24 de ani.
Cel mai bun marcator din istoria Premier League, Alan Shearer își spune povestea senzațională sâmbătă de la ora 18.30 pe Eurosport 1. Interviurile realizate de legendarul Ally McCoist cu Shearer, Arteta, Slot și Sir Alex Ferguson vor fi disponibile și pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo