Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cel mai bun atacant din ultimii 20 de ani din Ligue 1! I-a învins pe Ibrahimovic, Benzema și Neymar

Irina Aldea

Actualizat 10/05/2020 la 10:26 GMT+3

Didier Drogba a fost desemnat cel mai bun atacant din Ligue 1, în ultimii 20 de ani, în urma voturilor fanilor de pe contul oficial de Twitter al campionatului francez.

Ligue 1

Credit imagine: Getty Images

Ligue 1 și-a stabilit, pe baza voturilor fanilor, cel mai bun atacant al ultimilor 20 de ani, iar în mod surprinzător, acesta nu este unul dintre Ibrahimovic, Benzema, Neymar sau Cavani. Ajuns între timp la 42 de ani, Didier Drogba a fost favoritul suporterilor, acesta primind titlul de cel mai bun atacant al ultimilor 20 de ani din Ligue 1. În finală, ivorianul l-a învins pe Ibrahimovic (a adunat 51% din numărul total de voturi, aproximativ 40.000).
Chiar dacă a evoluat doar două sezoane și jumătate în campionatul din Franța, Drogba a reușit să-i convingă pe suporterii campionatului din Franța prin evoluțiile sale. După ce a îmbrăcat tricoul lui Guingamp, Didier s-a făcut remarcat cu adevărat la Marseille. A adunat 39 de goluri în 80 de apariții, iar în 2004 a făcut pasul spre Chelsea, formație pe care a ajutat-o din plin să câștige Champions League în 2012.

PSG, campioană în Ligue 1 în acest sezon

Stagiunea curentă din Ligue 1 a fost oprită definitiv de autoritățile franceze, pentru a evita orice risc de infectare a persoanelor pe stadioane, iar PSG a fost declarată campioană. În momentul întreruperii fotbalului, trupa lui Thomas Tuchel era lider în Ligue 1, cu un avans de 12 puncte față de Marseille. Acesta este al 3-lea titlu obținut în mod consecutiv de formația de pe Parc des Princes și al 9-lea cucerit de-a lungul istoriei sale.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo