Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

"Abia atunci îl vom vedea pe adevăratul Messi!" Starul lui PSG, încurajat de un fost fotbalist al parizienilor

Bianca Dumitru

Publicat 02/11/2021 la 13:54 GMT+2

Lionel Messi nu are un start foarte bun de sezon în Franța. Argentinianul pare că nu s-a adaptat încă la PSG și a fost ținta mai multor critici și ironii. Un fost fotbalist al parizienilor i-a luat apărarea lui Messi, cerând să i se dea timp pentru a se acomoda în Ligue 1.

Messi

Credit imagine: Getty Images

Lionel Messi s-a transferat în această vară la PSG, această mutare fiind considerată cea mai importantă lovitură de imagine din istorie. Prestațiile argentinianului nu au fost, însă, deloc cele așteptate, fotbalistul nereușind să înscrie niciun gol în Ligue 1 în cele 5 apariții în tricoul parizienilor.
Strălucirea cu care Messi a obișnuit lumea a devenit acum o presiune pe sine însuși, deoarece toți se așteaptă ca el "să facă minuni" și la PSG, așa cum făcea odinioară la Barcelona. Francezii sunt pretențioși, iar răbdarea acestora cu Messi pare să fie la limită.
Printre valuri de ironii și critici, fotbalistul și-a găsit și un susținător. Javier Pastore a vorbit despre situația lui Lionel Messi pe Parc des Princes. Fostul fotbalist al parizienilor a spus că se aștepta ca lui Leo să nu-i fie foarte ușor după despărțirea de Barcelona, dar s-a arătat convins că argentinianul va juca din ce în ce mai bine, urmând a reveni la forma care l-a consacrat din a doua parte a acestui sezon.
"Nu sunt surprins că debutul în Ligue 1 este dificil, e normal, e prima dată când schimbă clubul. Eu am trecut prin două schimbări de mediu înainte să ajung în Franța. M-am mutat de la Cordoba la Buenos Aires, iar de acolo la Palermo.
E ceva nou pentru el. Colegii sunt noi, sunt unii pe care nu îi cunoștea, este într-un campionat pe care nu îl cunoștea, joacă împotriva unor echipe cărora nu a mai jucat.
Are nevoie de timp să se adapteze. Însă are calitate, în Champions League arată că e mereu prezent pentru că e o competiție pe care o cunoaște, cu jucători pe care i-a întâlnit deja în diferite rânduri. Îl vom vedea pe adevăratul Messi în a doua parte a campionatului", a declarat Javier Pastore pentru beIN Sports.

Messi ratează returul cu Leipzig din Champions League

PSG va juca miercuri seară, de la ora 22:00, pe terenul celor de la RB Leipzig, într-o partidă contând pentru a patra etapă a grupelor Champions League. Parizenii vor face deplasarea în Germania fără Lionel Messi, care nu a fost inclus în lot de Mauricio Pochettino.
Argentinianul se confruntă de câteva zile cu unele probleme musculare, la ultimul meci din campionatul Franței, cu Lille, fiind schimbat după doar 45 de minute de joc. Antrenorul celor de la PSG a anunțat atunci că a făcut modificarea ca o măsură de precauție, pentru a-l proteja pe Messi în vederea meciului din Champions League.
Se pare, însă, că fotbalistul nu este refăcut în totalitate, staff-ul tehnic luând decizia de a nu îl include în lot pentru a nu-i agrava problemele musculare.
În acest moment, după primele 3 etape ale grupelor, PSG este lider în grupa A, cu 7 puncte, fiind urmată de Manchester City, cu 6 puncte, Club Brugge, 4 puncte, și RB Leipzig, care nu a reușit să obțină niciun punct în primele 3 meciuri ale acestui sezon de Champions League.
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Programul transmisiunilor Eurosport în a 11-a etapă de Premier League 2021/2022
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo