PSG și Barcelona nu sunt în cele mai bune relații din cauza transferurilor care s-au făcut (sau nu) de-a lungul timpului. De pildă, parizienii l-au transferat pe Neymar de la Barcelona, blocând ulterior mutările lui Marco Veratti, Marquinhos sau Angel Di Maria, fotbaliști care au fost doriți de-a lungul timpului de catalani.
Mai mult, francezii i-au "furat" din curtea ibericilor și pe Xavi Simons, unul dintre cei mai promițători tineri din Academia clubului blaugrana, dar și pe Georginio Wijnaldum, care a semnat cu PSG în această vară deși avea un acord de principiu cu Barcelona. Ulterior, fosta campioană din Ligue 1 l-a transferat și pe Lionel Messi, care a plecat liber de contract la Paris, după peste 20 de ani petrecuți pe Camp Nou.
În următoarele luni, relația dintre cele două cluburi se poate deteriora și mai mult ținând cont că în fereastra de mercato din iarnă echipele se vor lupta pentru transferul unui fotbalist din Serie A. Este vorba despre mijlocașul Franck Kessie, care mai are contract cu AC Milan doar până la finalul sezonului 2021/22.
Ligue 1
Luis Suarez a dezvăluit marea problemă a lui Messi la PSG: "Vorbim zilnic, mereu îmi spune asta"
ACUM 17 ORE
În ianuarie, fotbalistul de 24 de ani va intra în ultimele 6 luni de contract, având astfel posibilitatea de a semna cu orice club își dorește din postura de jucător liber de contract, urmând a se alătura echipei după încheierea actualului sezon.
Cei de la Barcelona sunt interesați de serviciile mijlocașului cotat de site-ul transfermarkt.com la 55 de milioane de euro, însă oficialii lui PSG sunt încrezători că ei îi vor obține semnătura, având în plan să îi ofere un contract astronomic, cu un salariu uriaș și un bonus important de transfer, potrivit El Nacional.
Rămâne de văzut ce își dorește Kessie, care pe Parc des Princes s-ar putea confrunta cu o concurență mai serioasă pentru un loc în primul 11, în timp ce la Barcelona ar avea șanse mai mari să prindă mai multe minute.

PSG îl vrea și pe Frenkie De Jong

După ce în vară l-au transferat pe Lionel Messi, șefii lui PSG vor să-i dea o nouă lovitură Barcelonei, avându-l acum în atenție pe Frenkie De Jong, care nu reușește să se ridice la nivelul așteptărilor în acest sezon pe Camp Nou.
Frenkie De Jong a fost transferat de Barcelona în 2019, catalanii plătindu-i lui Ajax impresionanta sumă de 86 de milioane de euro în schimbul său. După plecările lui Messi sau Griezmann, olandezul a devenit cel mai bine plătit jucător al clubului blaugrana, dar prestațiile sale sunt deocamdată sub așteptări.
De Jong ar putea să se despartă curând de catalani, având mai multe opțiuni importante. Potrivit jurnaliștilor de la El Nacional, mijlocașul în vârstă de 24 de ani este unul dintre fotbaliștii preferați ai lui Nasser Al-Khelaifi, șeful lui PSG, care și-ar dori să obțină semnătura olandezului.
Parizienii sunt principalii favoriți să-l transfere, chiar dacă cei de la calciomercato.com au scris recent că și Pep Guardiola ar fi dispus să-l aducă pe De Jong la Manchester City, antrenorul campioanei Angliei fiind convins că sportivul poate deveni unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei sale.
În plus, olandezul este dorit și de Bayern Munchen, care ar mai fi vrut și în trecut să-l convingă pe Frenkie De Jong să semneze. Niciunul dintre cluburile menționate nu ar ezita să plătească o sumă mare de bani în schimbul fotbalistului, dar rămâne de văzut dacă prestațiile sale se vor îmbunătăți și dacă Barcelona va decide să se despartă de el sau nu.
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
https://i.eurosport.com/2021/11/01/3246924.jpg
Fotbal
Cotele pentru Balonul de Aur 2022. Un jucător care nu a prins lista de 30 în 2021, printre favoriți
ACUM 18 ORE
Premier League
Capcană pentru Rangnick: "Cine e cel mai bun jucător din lume?". Răspunsul de clasă al neamțului
ACUM 19 ORE