Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Povestea lui Aurelien Tchouameni, un diamant încă neșlefuit! Care e următoarea destinație a "noului Pogba"

Eurosport
DeEurosport

Publicat 02/06/2022 la 13:01 GMT+3

La 22 de ani, Aurelien Tchouameni este unul dintre cele mai curtate nume din fotbalul european, mai multe forțe ale continentului dorind să-l transfere.

Aurélien Tchouaméni

Credit imagine: Imago

Articol scris de Tibi Munteanu
Momentan la AS Monaco, Aurelien Tchouameni va face pasul, cel mai probabil, la Real Madrid, PSG sau Liverpool, cele trei fiind ultimele cluburi rămase în cursa pentru a-i obține semnătura mijlocașului.
De unde a apărut această nouă stea a fotbalului francez? Născut pe 27 ianuarie 2000, într-un oraș din nord-vestul Franței, Rouen, Aurelien a fost crescut de o mamă consilier superior în educație și un tată care a profesat în industria farmaceutică, însă care mereu și-a dorit să ajungă fotbalist.
Încercările nereușite ale tatălui său, Fernand, de a deveni jucător de fotbal n-au dus decât la un singur lucru: motivarea sa de a-și vedea fiul fotbalist profesionist, ceea ce s-a și întâmplat.
Aurélien are dublă cetățenie, franceză și cameruneză, însă a reprezentat toate selecționatele Franței de la U16 în sus, inclusiv cea de seniori, unde a debutat pe 1 septembrie 2021, într-un duel cu Bosnia și Herțegovina.
A început fotbalul la SJ Artigues, un club de juvenili din cartierul său, unde începuse să impresioneze ca atacant, iar la 11 ani scouterii celor de la Bordeaux l-au invitat să dea probe pentru clubul lor. Le-a trecut cu brio și s-a alăturat juniorilor echipei cu 6 titluri de campioană în Franța.
Citește și:

Parcursul carierei "noului Pogba"

La început, la Bordeaux nu a fost foarte fericit, pentru că nu i-a mai avut pe părinți aproape, dar și pentru că ar fi pierdut câteva turnee importante la juniori, frustrări care au coincis cu două accidentări dificile.
Totuși, cu o conversie spre compartimentul median-defensiv, a reușit să treacă peste momentele delicate, iar Bordeaux a rămas clubul unde și-a dezvoltat calitățile până la vârsta de 18 ani, când a făcut pasul la prima echipă și a evoluat inclusiv în Europa League.
Stilul său de joc a fost de cele mai multe ori asemănat cu cel al lui Paul Pogba, dat fiind faptul că interceptează foarte bine mingile adversarilor și pentru că e tiparul de mijlocaș care izbutește să și înscrie. De asemenea, are o statură impresionantă și câștigă foarte multe dueluri aeriene, având înălțimea de 1.87 metri.

AS Monaco, pasul important într-o carieră care se anunță glorioasă

Între timp, a acumulat 36 de prezențe la selecționatele Franței U16, U17 și U18, iar în ianuarie 2020 a făcut pasul către un club și mai titrat, AS Monaco, în schimbul a 18 milioane de euro.
A fost o schimbare de bun augur pentru Tchouameni, care a continuat să impresioneze fotbalul francez și pe cel european, izbutind să marcheze 8 goluri și să ofere 7 pase decisive în cele 95 de prezențe în tricoul roș-albilor.
Inclusiv la echipa națională a Franței a impresionat, făcând un cuplu grozav cu Paul Pogba, mai ales în finala UEFA Nations League de anul trecut, pe care selecționata "Cocoșului Galic" a câștigat-o pe 2-1 împotriva Spaniei.

Care e destinația următoare a lui Tchouameni

Mijlocașul a fost intens curtat de marile forțe ale Europei și chiar a anunțat că s-a înțeles cu ambele cluburi care au jucat finala UEFA Champions League din acest an, Real Madrid și Liverpool, rămânând la latitudinea clubului unde este legitimat să decidă care va fi viitoarea sa destinație.
Dacă va alege să se alăture lotului lui Carlo Ancelotti, ar fi al doilea mare transfer între Real Madrid și AS Monaco, după cel al lui James Rodriguez din vara anului 2014, când s-au plătit 75 de milioane pentru fotbalistul columbian.
De asemenea, axa AS Monaco – Liverpool a fost una importantă, cu sosirile pe Anfield ale lui John Arne Riise, în urmă cu 21 de ani și Fabinho, în vara anului 2018.

Suma de transfer se anunță una fabuloasă

După ce s-a concentrat pe transferul unui alt francez, Kylian Mbappe, pe care l-a ratat în cele din urmă, campioana Spaniei nu vrea să-l piardă și pe "noul Pogba", iar suma pe care madrilenii o oferă clubului monegasc este de 80 de milioane de euro, un preț semnificativ pentru un tânăr de 22 de ani.
Dacă va alege să joace pe Santiago Bernabeu, Tchouameni va face, cel mai probabil, cuplu în linia mediană a "Los Blancos" cu un alt compatriot de-al său, Eduardo Camavinga care, la 19 ani, deja a impresionat în tricoul Realului.
Ar fi al 21-lea cel mai scump transfer all-time, la egalitate cu alți 4 fotbaliști pentru care s-a plătit aceeași sumă:
  • Romelu Lukaku – de la Manchester United la Inter Milan
  • Nicolas Pepe – de la Lille la Arsenal
  • Kepa Arrizabalaga – de la Athletic Bilbao la Chelsea
  • Lucas Hernandez – de la Atletico Madrid la Bayern Munchen
Nu în ultimul rând, ar deveni francezul pentru care s-au plătit cei mai mulți bani, după un alt fotbalist plecat de la Monaco, Mbappe, sosit la PSG în iulie 2018.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo