Eurosport
Zidane la PSG, o chestiune de timp! Singurul motiv pentru care nu e încă pe banca parizienilor
De
Publicat 01/02/2022 la 09:55 GMT+2
Zinedine Zidane are toate șansele să ajungă la PSG în viitorul apropiat. Un renumit jurnalist francez susține că fostul manager al lui Real Madrid și-ar fi dat deja acordul să preia gruparea de pe Parc de Princes, soarta lui Pochettino este ca și compromisă.
Real Madrid's French coach Zinedine Zidane looks on prior the start of the UEFA Champions league Group A football match between Paris Saint-Germain and Real Madrid, at the Parc des Princes stadium, in Paris, on September 18, 2019
Credit imagine: Getty Images
Zinedine Zidane a luat o pauză de la antrenorat după despărțirea de Real Madrid, la finalul sezonului trecut. Antrenorul francez a avut mai multe oferte, cea mai importantă de la Manchester United, dar a refuzat. Presa din Hexagon a speculat că "Zizou" va aștepta până în iarna acestui an pentru a prelua naționala Franței de la Deschamps, care va pleca după Campionatul Mondial.
Se pare totuși că Zidane este mai aproape de PSG decât de reprezentativa "Cocoșului Galic". Parizienii nu sunt deloc mulțumiți de Pochettino, care nu a reușit într-un an de zile să transforme echipa plină de staruri într-o adevărată mașinărie de fotbal.
Conform renumitului jurnalist francez de la Telefoot, Julien Maynard, citat de as.com, Zidane ar fi de acord să ajungă pe banca celor de la PSG, iar singurul motiv pentru care nu a făcut-o încă este legat de faptul că gruparea de pe Parc de Princes a căzut cu Real Madrid în optimile Champions League. Zidane nu și-a dorit să înfrunte fosta echipă în prima sa perioadă la PSG și disucțiile au fost puse pe "hold". Totuși, în cazul în care PSG va fi eliminată de Real, Pochettino ar urma să fie demis, iar locul său va fi luat de Zidane.
Citește și:
Zidane, urmașul lui Pochettino la PSG?
Soarta lui Pochettino depinde în mare măsură de parcursul echipei în Champions League. Visul qatarezilor este câștigarea prestigioasei competiții, dar PSG nu a arătat în acest sezon că este capabilă de o asemenea performanță. Parizienii au un lot stelar, iar șefii clubului consideră că marea problemă e pe banca tehnică, astfel că Pochettino are toate șansele să fie debarcat la primul insucces.
PSG a ratat deja un prim obiectiv al acestui sezon, fiind eliminată în optimile Cupei Franței de Nice, la penalty-uri, un meci în care echipa a arătat dezastruos.
Dorința celor de la PSG de a-l instala pe Zidane este cât se poate de logică, în condițiile în care marele obiectiv al parizienilor este cucerirea Champions League. Zidane a dus Realul spre 3 astfel de trofee, iar abilitatea sa de a gestiona meciurile în dublă manșă sau finalele este o realitate.
Dacă PSG nu va trece de Real sau se va opri într-o fază ulterioară în Champions League, e posibil ca Zidane să fie numit pe bancă înainte de finalul acestui sezon, pentru a avea timp să pregătească stagiunea viitoare, mai ales că lupta la titlu în Ligue 1 e decisă în proporție mare.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo