Eurosport
Lionel Messi, reacție de mare campion, după ce a fost exclus din lotul lui PSG! Mesajul starului
De
Publicat 05/05/2023 la 17:43 GMT+3
Lionel Messi a reacționat în premieră după ce a fost exclus din lotul lui PSG pentru două săptămâni. Argentinianul a postat un videoclip pe contul personal de Instagram, în care și-a cerut scuze pentru gestul său de a pleca în Arabia Saudită și a spus că acceptă decizia clubului în privința sa.
Messi in azione durante Angers-PSG - Ligue 1 2022/2023
Credit imagine: Getty Images
Lionel Messi a fost protagonistul unui imens scandal la PSG. Argentinianul a fost exclus din lot pentru două săptămâni și amendat drastic, după ce a plecat în Arabia Saudită pentru o acțiune de marketing, fără să aibă permisiunea clubului.
După acest episod, Messi a păstrat tăcerea timp de câteva zile, dar în urmă cu puțin timp a venit și prima sa reacție pe subiect. Prin intermediul unui filmuleț postat pe contul personal de Instagram, argentinianul și-a cerut scuze clubului și fanilor și a subliniat că respectă decizia luată de oficialii de pe Parc de Princes.
"Bună ziua, ei bine, am vrut să fac acest videoclip din cauza a ceea ce se întâmplă. În primul rând, evident, îmi cer scuze colegilor și clubului. Sincer am crezut că vom avea timp liber după joc (n.r. cu Lorient), așa cum s-a întamplat în săptămânile anterioare. Am organizat această vizită în Arabia, pe care o planificasem anterior și nu am putut-o anula. Atât și nimic mai mult. Repet, îmi cer scuze pentru ce am făcut și aștept decizia clubului. Nimic mai mult, doar o îmbrățișare", a spus Messi.
Messi, șanse mici să revină la Barcelona
După episodul în care a fost implicat la PSG, a devenit clar că Messi nu va mai continua la Paris din sezonul viitor. Fanii Barcelonei speră ca argentinianul să revină pe Camp Nou, dar șansele ca acest scenariu să se întâmple sunt minuscule.
Joan Laporta face totul pentru a-l aduce pe star înapoi la Barcelona, însă lucrurile par să fie mai complicate decât se credea pe Camp Nou. Nu se știe cu precizie cât de grave sunt problemele catalanilor, dar regula fair-play-ului financiar reprezintă principala piedică în lupta pentru semnătura jucătorului.
Clubul trebuie să-și reducă urgent cheltuielile salariale și, pe deasupra, să vândă câțiva jucători în vară pentru a putea semna noi contracte. Inigo Martinez și Gundogan vor fi greu de adus și ei în aceste condiții, în timp ce semnarea unor noi contracte cu jucători precum Gavi, Balde, Araujo, Marcos Alonso sau Inaki Pena devine la fel de dificilă.
Planul de fezabilitate al Barcei nu a fost încă aprobat de La Liga, anunță Marca, și chiar dacă ar fi aprobat problemele nu ar dispărea. Pentru a face rost de fonduri pentru bugetul salariale catalanii trebuie să vândă, dar nimeni nu pare dispus să plece. Această întârziere ar putea afecta enorm o eventuală revenire a lui Leo Messi, care nu este dispus să aștepte la nesfârșit și ar fi atras de oferte extraterestre la Al Hilal.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo