Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Viitorul lui Mbappe nu depinde de posibila eliminare a PSG-ului din Champions League! Anunțul L'Equipe

Bianca Dumitru

Publicat 12/12/2023 la 14:22 GMT+2

PSG o va înfrunta miercuri seară, de la ora 22:00, pe Borussia Dortmund, într-un meci contând pentru ultima etapă a grupelor Champions League. Înaintea partidei decisive pentru calificarea francezilor în optimile competiției, presa internațională a vorbit despre viitorul lui Kylian Mbappe.

Kylian Mbappe of Paris Saint-Germain during the UEFA Champions League match between Paris Saint-Germain and Newcastle United FC at Parc des Princes on November 28, 2023

Credit imagine: Getty Images

PSG va juca mâine seară, de la ora 22:00, în deplasare, cu Borussia Dortmund, într-un meci contând pentru ultima etapă a grupelor Champions League. Francezii au nevoie de un rezultat pozitiv pentru a nu fi eliminați din cea mai importantă competiție intercluburi de pe continent.
Cu mai mult de 24 de ore înainte de meci, jurnaliștii din Franța au scris cum ar putea fi influențat viitorul lui Mbappe de ratarea optimilor Champions League. Cei de la L'Equipe, citați de As.com, au anunțat că fotbalistul este concentrat asupra meciului cu Dortmund și nu se gândește la reînnoirea contractului său ori la varianta plecării de pe Parc des Princes.
Potrivit francezilor, discuțiile despre un nou contract se vor purta anul viitor. Dacă va ajunge la un acord pentru a semna o nouă înțelegere cu PSG, va fi vorba despre un contract pe termen lung, nu doar pe doi ani, așa cum s-a întâmplat în 2022.
Cu toate astea, "o posibilă eliminare prematură a PSG-ului din Champions League ar putea stârni neîncrederea lui Mbappe în ceea ce privește proiectul parizienilor, lucru care ar putea fi decisiv în negocierile care vor avea loc anul viitor".
Șefii campioanei Franței nu se grăbesc cu privire la discuțiile cu atacantul, Nasser Al-Khelaifi și Luis Campos încercând să evite să-l supere pe Mbappe sau să stârnească zvonuri care să perturbe starea lotului.
Citește și:

MBAPPE NU DUCE LIPSĂ DE OFERTE

Real Madrid a fost multă vreme anunțată ca fiind cea mai probabilă destinație a lui Kylian Mbappe, dar în noiembrie jurnaliștii din Spania au dezvăluit că "galacticii" ar fi renunțat la ideea transferului francezului.
Ulterior, jurnaliștii de la The Hard Tackle au scris că marea favorită la a-i obține semnătura francezului este Liverpool, despre care s-a tot vorbit că ar fi interesată de această mutare.
În trecut, șefii de pe Anfield nu au făcut niciun pas pentru că nu ar fi vrut să plătească suma uriașă cerută de cei de la PSG în schimbul atacantului, dar acum, în condițiile în care Mbappe va putea fi transferat gratuit, "cormoranii" sunt așteptați să-i facă o ofertă fotbalistului.
Conform publicației britanice citate, nici salariul cerut de francez nu va fi o problemă pentru că cei de la Liverpool și-ar putea elibera un procent important din bugetul salarial prin transferul lui Mohamed Salah în Arabia Saudită, unde este așteptat de către Al-Ittihad.
Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu Mbappe. Cert este că nu va duce lipsă de oferte, mai ales dacă nu-și va prelungi contractul cu PSG și va putea fi transferat gratuit în următoarele luni.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo