Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

#Voce Cine este Brest, surpriza din Ligue 1?

Eurosport
DeEurosport

Actualizat 07/04/2024 la 09:13 GMT+3

Obișnuită în general cu lupta pentru salvarea de la retrogradare, acest sezon ne-o pune în lumină pe Brest, echipă care și-a depășit condiția și luptă pentru locurile fruntașe din clasament, asta deși are al 12-lea lot ca valoare de piață din prima ligă franceză. După egalul făcut sâmbătă seară de PSG în fața lui Clermont, Brest se poate apropia astăzi la 10 puncte de liderul din Ligue 1.

Brest's French forward #10 Romain Del Castillo (L) celebrates with teammates after scoring a goal during the French L1 football match between FC Lorient and Stade Brestois 29.

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Teo Drăghici
Brest este o echipă care este privită cu foarte multă simpatie în Franța. Acest lucru este posibil în ultima vreme și pentru că performează pe un model de administrare ”vintage”, în care nu sunt pompați bani fără număr, iar creșterea sportivă are loc organic, în totală opoziție cu contracandidata PSG, care apelează deseori la artificii, pentru ”a dribla” fair-play-ul financiar, iar statutul de echipă mare a Europei a fost dobândit forțat prin investiții masive pe termen scurt. Sătui de hegemonia Parisului, care pare că nu poate fi oprită, fanii neutrii tind să se apropie de echipe mai mici așa cum este Brest, care redau plăcerea de a juca și transmit esența acestui sport.
Brest se află pe locul 2, iar într-o ligă reunoscută pentru promovarea tinerelor talente. "Pirații” au adoptat o strategie neobișnuită pentru Franța, mizând pe un mix în care experiența predomină. Jucătorii care strălucesc în acest sezon, precum Less-Melou și Mounie sunt trecuți de prima tinerețe în fotbal și pare că fotbalul francez le priește cel mai bine, asta pentru că nu au reușit să se afirme prea mult, în afară. Brest este acum a treia cea mai în vârstă echipă din campionatul francez, iar această resistență la tendința de întinerire a ligii dă roade.
Dacă sezonul trecut cei de la Brest au terminat pe un modest loc 14, ne-am putea gândi că, în vară, s-a realizat o campanie masivă de transferuri care a îmbunătățit semnificativ echipa, însă lucrurile nu stau deloc așa. Multe componente sunt similare cu cele din seoznul trecut, însă adevărata schimbare a venit de pe banca tehnică, acolo unde Eric Roy a fost instalat în ianuarie 2023, un tehnician ce nu mai antrenase din anul 2011, fiind între timp director sportiv la Watford și Lens. Acesta a schimbat fața echipei încă din sezonul trecut, când a obținut o serie de rezultate pozitive și a scos echipa din zona roșie a retrogradării, iar acest sezon vine ca o completare a muncii sale.
Citește și:
Amprenta lui Roy s-a văzut imediat, astfel că acesta a reușit să ofere identitate echipei și să creeze niște piloni de bază ai echipei pe care fanii să-i ia ca punct de reper, asta deși Brest nu este o echipă formată din individualități, dovadă că cel mai bun marcator din echipă are 6 goluri, Del Castillo. Acesta a reușit să-l reinventeze pe Pierre Less-Melou, un mijlocaș francez de calitate, dar care nu și-a depășit niciodată condiția cum o face în acest sezon, în care este vioara întâi a echipei, iar echipe mari ca Milan sau Monaco au început să trimită oferte pe numele lui.
Performanța lui Brest este cu atât mai mult de apreciat în contextul globalizării fotbalistice, având în vedere că aceștia sunt echipa cu cei mai puțini străini în lot, din campionatul francez. Doar 6 străini are Brest dintr-un lot de 24 de jucători, iar satisfacția este cu atât mai mare când este realizată cu produse autohtone. Brest are de departe cea mai scăzută medie salarială anuală dintre ocupantele pozițiilor secunde din primele 5 campionate europene, iar în raport cu Mancester City sau Bayern, diferența este colosală.
Ar fi foarte interesant ca ”pirații” să-și continue forma bună până la finalul sezonului și să prindă un loc în grupele UEFA Champions League, un vis ce părea imposibil până acum ceva timp, pentru echipa a cărei cea mai bună clasare din istorie a fost locul 8.
Brest joacă astăzi împotriva lui Metz, echipă antrenată de Boloni. Un succes ar duce trupa antrenată de Roy la 10 puncte în spatele liderului PSG, dar mai important își consolidează pozitția secundă în Ligue 1.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo