Lisav Eissat pleacă la o fostă campioană din Europa! "E tot un transfer în străinătate"
Aventura lui Lisav Eissat în Israel se apropie de final. Impresarul Florin Manea a dezvăluit că fundașul român va pleca de la Maccabi Haifa, urmând să semneze cu o fostă campioană a Poloniei.
Alan Shearer: "Am debutat în fotbal cu un hattrick". Interviul va fi sâmbătă pe Eurosport 1
Sursa video: Eurosport
Născut la Haifa și având mama româncă, Lisav Eissat și-a făcut junioratul la Maccabi Haifa, echipă la care este legitimat în prezent. După ce a reprezentat Israelul la nivelul reprezentativelor U15, U18, U19 și U21, fundașul central de 20 de ani a hotărât să accepte convocarea lui Mircea Lucescu și, în prezent, are două selecții în tricoul naționalei României.
Aventura lui Eissat în Israel se va încheia în această iarnă, după cum anunță noul său impresar, Florin Manea. Agentul a precizat că viitoarea echipă a fundașului român este o fostă campioană a Poloniei, precizând că nu este vorba de Legia Varșovia.
"L-am semnat pe Eissat. S-ar putea să îl mut pe el înainte (n.r. înainte de transferul lui Drăgușin). Nu e vorba de România. E tot un transfer în străinătate. S-ar putea să îl mutăm de la Maccabi la o fostă campioană. La un campionat intermediar, mai puternic decât al nostru. În Polonia. Nu e Legia", a declarat Florin Manea, potrivit Digisport.
Posibila viitoare echipă a lui Lisav Eissat
Pe lângă Legia Varșovia, opt campioane evoluează în prima ligă din Polonia. Dintre acestea, Lech Poznan este deținătoarea titlului, astfel că, teoretic, iese din discuție. Celelalte șapte echipe care au cel puțin un titlu în palmares sunt: Gornik Zabrze, Cracovia, Widzew Lodz, Zaglebie Lubin, Jagiellonia, Piast Gliwice, Rakow.
Gornik Zabrze a câștigat ultimul titlu în 1988, Cracovia în 1948, Widzew Lodz în 1997, iar Zaglebie Lubin în 2007, fiind greu de crezut că Florin Manea s-a referit la una dintre ele ca la o "fostă campioană". Piast Gliwice a cucerit trofeul în 2019, Rakow în 2023 și Jagiellonia în 2024, acestea fiind practic principalele variante, rămânând de văzut unde va ajunge Lisav Eissat.
- La Rakow evoluează un fotbalist român: Bogdan Racovițan.
Cotat la 375.000 de euro pe Transfermarkt, Lisav Eissat a bifat 17 meciuri pentru Maccabi Haifa în acest sezon. Contractul actual al fundașului expiră în vara anului 2027.
Cel mai bun marcator din istoria Premier League, Alan Shearer își spune povestea senzațională sâmbătă de la ora 18.30 pe Eurosport 1. Interviurile realizate de legendarul Ally McCoist cu Shearer, Arteta, Slot și Sir Alex Ferguson vor fi disponibile și pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)