LIVEBLOG Cupa României | Craiova încheie etapa a doua cu o victorie categorică pe terenul Petrolului

A doua etapă a fazei grupelor Cupei României se va disputa în această săptămână, mai multe meciuri interesante urmând să se joace, printre care FC Argeș - Rapid, Farul - Dinamo, UTA Arad - FCSB și Petrolul - Universitatea Craiova.

Trofeul Cupei României

Credit imagine: Getty Images

UPDATE: Universitatea Craiova a obținut o victorie categorică pe terenul Petrolului, scor 4-0. Echipa antrenată de Filipe Coelho a înregistrat a doua victorie în Cupă, după o prestație excelentă la Ploiești. Pentru olteni au marcat Oleksandr Romanchuk, Monday Etim, Alexandru Crețu și Anzor Mekvabishvili. Craiova ocupă primul loc în grupa B, cu maximum de puncte.
UPDATE: Penultimul meci al etapei, dintre Metaloglobus și CFR Cluj, s-a încheiat cu un rezultat de egalitate, 2-2. Meciul jucat la Clinceni a debutat cu reușita gazdelor, care au înscris prin Huiban, din penalty. Clujenii au întors scorul prin golurile marcate de Sheriff Sinyan, respectiv Lorenzo Biliboc, însă naceștiau și-au putut păstra avantajul, încasând golul egalizator în minutul 82. Omar Pasagic a marcat pentru 2-2. Astfel, CFR rămâne pe locul 2 în grupa A, cu 4 puncte, iar bucureștenii au obținut primul punct în Cupă.
UPDATE: Sepsi OSK și Universitatea Cluj au încheiat la egalitate meciul de la Sf. Gheorghe. Covăsnenii au condus cu două goluri, în urma reușitelor lui David Ghimfuș și Darius Oroian. Totuși, echipa antrenată de Cristiano Bergodi a reușit să revină și să egaleze datorită golurilor marcate de Atalas Trică și Virgiliu Posolachi.
UPDATE: Meci fabulos în Cupa României! Metalul Buzău s-a impus pe terenul celor de la Sporting Liești cu un incredibil 7-4. Pe lângă scorul halucinant, partida a fost spectaculoasă și din punct de vedere al reușitelor, câteva goluri fiind foarte frumoase.
UPDATE: FCSB, învinsă de UTA Arad.
UTA Arad și FCSB s-au întâlnit în etapa cu numărul 2 din faza grupelor Cupei României. Campioana României a hotărât să nu ia în serios competiția, deși în SuperLiga ocupă un loc de play-out, alegând să trimită pe teren o formulă experimentală.
În minutul 34, Necșulescu a primit roșu direct, după ce arbitrul a revăzut intrarea dură a acestuia cu talpa în fața lui Benga, dar FCSB a rezistat până la pauză.
În repriza secundă, UTA Arad a fost de departe echipa mai periculoasă și a deschis scorul în minutul 54, Valentin Costache învingându-l pe Zima cu un șut plasat lângă bară din marginea careului. Peste doar șase minute, soarta partidei a fost în mare parte rezolvată, Abdallah centrând pentru Coman, care a înscris fără emoții din mijlocul careului.
UTA nu a căutat cu insistență golul cu numărul trei, mulțumindu-se cu avansul de două reușite, dar până la urmă a punctat în prelungiri, prin Alomerovic, la ultima fază, scorul devenind 3-0. Astfel, arădenii ajung la patru puncte și, cel mai probabil, se va califica în sferturi, alături de Universitatea Craiova. Oltenii nu au jucat încă în etapa a 2-a, au trei puncte și în ultima rundă se vor duela cu FCSB, pe care nu o prea interesează Cupa României.
Într-o altă partidă disputat în această seară, Farul și Dinamo au remizat, scor 0-0.

Clasamentul după meciurile de miercuri

Grupa A:
1. FC Argeș - 6p (+2)
2. CFR Cluj - 3p (+4)
3. Rapid - 3p (+3)
4. Dumbrăvița - 3p (-3)
5. Metaloglobus - 0p (-1)
6. CSM Slatina - 0p (-5)
Grupa B:
1. UTA Arad - 4p (+3)
2. Universitatea Craiova - 3p (+3)
3. FCSB - 3p (-1)
4. Gloria Bistrița - 3p (-1)
5. Petrolul Ploiești - 1p (0)
6. Sănătatea Cluj - 0p (-4)
Grupa C:
1. Oțelul Galați - 4p (+1)
2. "U" Cluj - 3p (+1)
3. Sporting Liești - 1p (0)
4. Sepsi - 1p (0)
5. Csikszereda -1p (-1)
6. Metalul Buzău - 0p (-1)
Grupa D:
1. Hermannstadt - 6p (+3)
2. Dinamo - 4p (+2)
3. Concordia Chiajna - 3p (+2)
4. Farul - 2p (0)
5. FC Botoșani - 1p (-2)
6. CS Dinamo - 0p (-5)
Meciurile de joi:
  • Sporting Liești - Metalul Buzău, de la ora 14:00.
  • Sepsi - "U" Cluj, joi, de la ora 16:15.
  • Metaloglobus - CFR Cluj, de la ora 18:30.
  • Petrolul Ploiești - Universitatea Craiova, de la ora 21:00.

UPDATE: Deși pornea ca favorită certă, a jucat pe teren propriu și a deschis scorul, FC Botoșani a fost învinsă de Hermannstadt, echipă aflată în criză de rezultate în SuperLiga.
Lopez a marcat pentru gazde, în minutul 10, Oroian a egalat, în minutul 24, iar Gjorgjievski și Sergiu Buș au adus victoria sibienilor, grație reușitelor din minutele 52 și 78. În urma acestui rezultat, Hermansntadt a rămas cu un punct și se află pe poziția a 5-a, în vreme ce Hermannstadt este aproape de calificarea în sferturile de finală, având șase puncte.
Într-o altă partidă disputată astăzi, Gloria Bistrița a învins Sănătatea Cluj, cu 2-1.
UPDATE: FC Argeș a produs surpriza în meciul zilei din Cupa României. Echipa antrenată de Bogdan Andone a învins-o pe Rapid, la Mioveni. Giuleștenii au deschis scorul în deplasare, prin Petrila, însă gazdele au reușit să întoarcă soarta partidei.
Moldoveanu a egalat în minutul 38, iar fostul atacant al lui Dinamo a reușit să își aducă echipa în avantaj în startul reprizei secunde. Petrila a mai avut un gol anulat pentru offside. Rapidul a căzut definitiv în minutul 63, când Leo Bolgado a fost eliminat.
Astfel, FC Argeș are maximum de puncte după primele două etape ale Cupei României și este lider în grupa A. Doar CFR poate să-i egaleze pe piteșteni, cu o victoria în fața celor de la Metaloglobus, în meciul de joi.
UPDATE: Oţelul Galaţi a învins marţi, în deplasare, scor 2-1, FK Csikszereda, în cadrul grupei C din Cupa României. Golul victoriei a fost marcat la ultima fază de către Denis Bordun. Oaspeții au deschis scorul în urma unui corner, după ce mingea a ajuns la Cristian Chira şi acesta a înscris, în minutul 38. Gazdele au egalat în minutul 76 prin Eppel, la 20 de minute după ce au rămas în 10 oameni, ca urmare a eliminării lui Paszka.
Gălăţenii au ajuns la patru puncte în grupa C, unde ocupă, deocamdată, primul loc. În celălalt meci disputat la aceeași oră marți, Concordia Chiajna s-a impus fără probleme în fața celor de CS Dinamo București cu scorul de 3-0.
UPDATE: Dumbrăvița câștig în ultimul minut!
A 2-a etapă din faza grupelor Cupei României a început cu un meci între două divizionare secunde: Dumbrăvița și CSM Slatina, partida jucându-se pe un teren plin de mocirlă.
Echipa din județul Olt a deschis scorul chiar în debutul reprizei a 2-a, prin Abel Stan, egalarea gazdelor venind din penalty, în minutul 74, Robert Curescu marcând fără probleme.
Părea că meciul se va încheia la egalitate, dar o fază care nu anunța nimic s-a transformat în gol. Căpitanul Morariu a ieșit din apărare, trimițând mingea în zona laterală și, după mai multe bâlbâieli în careu, Raul Popa a adus victoria Dumbrăviței cu un șut din câțiva metri, în minutul 90+4!
Dumbrăvița ajunge la trei puncte și mai păstrează șanse teoretice la calificarea în sferturi, în vreme ce Slatina nu a acumulat niciun punct și este eliminată.

Știrea inițială

Faza grupelor Cupei României a ajuns în etapa a 2-a, după ce, la finalul lunii octombrie, s-a disputat runda inaugurală. Pe parcursul zilelor de marți, miercuri și joi se vor disputa 12 meciuri, iar mai multe echipe ar putea fi calificate mai departe sau eliminate, în funcție de rezultatele care se vor înregistra.
Prima partidă din această săptămână va fi CSC Dumbrăvița - CSM Slatina, cel mai interesant duel al zilei de marți fiind FC Argeș - Rapid. Miercuri vor intra pe teren echipe precum Dinamo și FCSB, etapa urmând să se încheie cu disputa dintre Petrolul Ploiești și Universitatea Craiova.

Programul etapei a 2-a

Marți:
  • CSC Dumbrăvița - CSM Slatina, de la ora 14:00.
  • CS Dinamo - Concordia Chiajna, de la ora 17:00.
  • Csikszereda - Oțelul Galați, de la ora 17:00.
  • FC Argeș - Rapid, de la ora 19:30.
Miercuri:
  • Sănătatea Cluj - Gloria Bistrița, de la ora 14:00.
  • FC Botoșani - Hermannstadt, de la ora 17:00.
  • Farul - Dinamo, de la ora 18:30.
  • UTA Arad - FCSB, de la ora 21:00.
Joi:
  • Sporting Liești - Metalul Buzău, de la ora 14:00.
  • Sepsi - "U" Cluj, joi, de la ora 16:15.
  • Metaloglobus - CFR Cluj, de la ora 18:30.
  • Petrolul Ploiești - Universitatea Craiova, de la ora 21:00.

Clasamentul

Grupa A:
1. Rapid - 3p (+4)
2. CFR Cluj - 3p (+4)
3. FC Argeș - 3p (+1)
4. Metaloglobus - 0p (-1)
5. CSM Slatina - 0p (-4)
6. Dumbrăvița - 0p (-4)
Grupa B:
1. Universitatea Craiova - 3p (+3)
2. FCSB - 3p (+2)
3. UTA Arad - 1p (0)
4. Petrolul Ploiești - 1p (0)
5. Gloria Bistrița - 0p (-2)
6. Sănătatea Cluj - 0p (-3)
Grupa C:
1. "U" Cluj - 3p (+1)
2. Oțelul Galați - 1p (0)
3. Sporting Liești - 1p (0)
4. Csikszereda - 1p (0)
5. Sepsi -1p (0)
6. Metalul Buzău - 0p (-1)
Grupa D:
1. Dinamo - 3p (+2)
2. Hermannstadt - 3p (+1)
3. Farul - 1p (0)
4. FC Botoșani - 1p (0)
5. Concordia Chiajna - 0p (-1)
6. CS Dinamo - 0p (-2)
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo