Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Liverpool şi Wolves, aproape să bată palma pentru transferul lui Adama Traore. Suma mutării

Cristian Mihală

Publicat 28/05/2020 la 15:45 GMT+3

Liverpool e în discuţii avansate cu Wolverhampton pentru transferul lui Adama Traore, atacantul de bandă spaniol care a impresionat în actualul sezon de Premier League.

Adama Traore are o viteză fantastică şi ar putea să o ajute enorm pe Liverpool

Credit imagine: Getty Images

După ce nu a primit vreo şansă la Barcelona, clubul care l-a format, Adama Traore părea să fie un alt talent enorm care se piere, nereuşind să impresioneze nici la Aston Villa şi nici la Middlesbrough.
În 2018, marea şansă a fotbalistului cu origini în Mali s-a numit Wolves, formaţie care tocmai promovase în Premier League. Sub comanda lui Nuno Espírito Santo, Adama Traore şi-a făcut uşor-uşor loc în primul "11", iar în actuala stagiune pur şi simplu le-a luat ochii tuturor cu viteza şi tehnica în regim de deplasare cu mingea la picior.
A marcat 10 goluri şi a bifat 12 assisturi pentru Wolves, în toate competiţiile, ajungând pe radarul celor mai importante cluburi.
Deşi se părea că City e în pole-position pentru transferul său, Liverpool e în acest moment favorită să semneze cu jucătorul de 24 de ani. De altfel, negocierile sunt extrem de avansate, Klopp însuşi telefonându-i şi explicându-i cât de important e pentru proiectul de pe Anfield.

Prețul fixat de Wolves pentru Adama Traore

Jetro Williams, de la Newcastle, l-a numit pe Traore cel mai dificil adversar întâlnit, Jurgen Klopp a spus că este imposibil de oprit, iar Pep Guardiola a spus că este un "monstru", după prestațiile împotriva lui Manchester City.
Cei de la Manchester City erau favoriţi să îl transfere, în condițiile în care se apropie de despărțirea de Leroy Sane, dorit de Bayern Munchen. Doar că cei de la Wolverhampton i-au fixat un preț mare jucătorului care a împlinit 24 de ani în ianuarie: 75 de milioane de lire.
City între timp pare să fi abandonat ideea, dar Liverpool a intrat pe fir şi negociază cu Wolves transferul, fiind dispuşi, se pare, să plătească aproximativ 65 de milioane de lire în schimbul jucătorului. Mutarea e văzută absolut necesară de Klopp, în condiţiile în care "cormoranii" se vor despărţi în această vară de Lallana şi Shaqiri.
Născut la L'Hospitalet de Llobregat din părinți din Mali, Adama Traore avea șanse mari să participe la Euro 2020 pentru naționala Spaniei, fiind în vederile selecționerului Luis Enrique.
You Say We Play
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo