Deși Spurs o conducea cu 1-0 la pauză pe Everton, portarul francez a gesticulat violent către atacantul de bandă asiatic, pe care l-a și împins, doar intervenția coechipierilor făcând ca acest conflict să nu ia amploare și să nu se ajungă la un conflict fizic în toată regula.
Mourinho a fost încântat de personalitatea goalkeeperului, care și-a asumat rolul de căpitan, iar acesta a încercat să explice faptul că a fost doar un moment în care și-a pierdut cumpătul, relația sa cu Son fiind altfel una excelentă.
"Aceste lucruri țin de bucătăria internă a echipei, nu am ce să spun foarte mult pe această temă. E o parte care ține de fotbal. Există un respect deosebit între mine și el, între toți jucătorii din vestiar. Dar în unele momente apar și tensiuni. Dar ați văzut, nimeni nu a cedat, toți am dat tot ce am putut pentru echipă în seara asta", a spus Lloris după meci.
Liga Națiunilor UEFA
#VOCE Generația Euro 2016. Așteptări, bucurii și dezamăgiri. Ce mai fac acum jucătorii de atunci
25/09/2022 LA 05:35

De ce a fost nervos Lloris pe Son

Întrebat ce a dus la acea descărcare nervoasă, Lloris a lăsat de înțeles că Son nu s-a retras la una din ultimele faze din prima repriză. Richarlison a fost la un pas să egaleze, iar acest lucru s-ar fi întâmplat pentru că sud-coreeanul nu a respectat sarcinile tactice stabilite de stafful tehnic înainte de meci.
"A fost o fază care m-a deranjat chiar înainte de pauză, dar nu începeți să vorbiți prea mult pe această temă, pentru că nu e cazul. A fost un incident, dar există enorm de mult respect între noi doi", a mai spus portarul din Hexagon.
De notat că cei doi au uitat de orice conflict la finalul partidei, când s-au îmbrățișat, semn că nu există nicio tensiune între ei.
În etapa a 34-a, Kane&Co se deplasează pe terenul lui Bournemouth, cea mai ieșită din formă formație din Anglia, care a primit 9 goluri în ultimele două runde. Disputa Bournemouth - Tottenham va fi joi seară, de la ora 20:00, pe Eurosport 1 și Eurosport Player.
https://i.eurosport.com/2020/07/07/2846191.jpg
Liga
Situația lui Griezmann la Atletico, comentată în Franța! "Este afectat și își pierde încrederea"
12/09/2022 LA 12:00
Premier League
Chelsea - Tottenham | Își ia Conte revanșa pentru eliminarea din FA Cup?
23/01/2022 LA 11:14