Louis Munteanu, cenzurat de CFR Cluj? Oficialul a venit cu precizări după ce atacantul nu a vorbit la flash-interviu

Chemat mai mereu de reporteri la flash-interviuri, Louis Munteanu nu s-a prezentat în fața camerelor și după remiza cu Universitatea Craiova, multă lume speculând că ar putea fi vorba de cenzură. Întrebat despre acest subiect, Iuliu Mureșan, președintele formației din Gruia, și-a exprimat părerea, spunând că și alți jucători ar trebui să vorbească, nu doar atacantul.

What I Wore, Hoddle: "Maradona a fost cel mai bun jucător care a îmbrăcat tricoul lui...Tottenham"

Sursa video: Eurosport

Louis Munteanu a fost golgheterul SuperLigii în sezonul precedent, ajungând astfel în vizorul mai multor echipe importante din Europa, printre care Rennes și Valencia. Era de așteptat ca el să plece în vară, dar negocierile au picat, astfel că a rămas în Gruia.
Ratarea transferului l-a afectat pe Louis Munteanu, cifrele sale sub așteptări din actuala stagiune demonstrând acest lucru. Ceea ce era evident a fost confirmat de Louis, care a făcut iureș după remiza cu Metaloglobus, atacând conducerea clubului pentru refuzarea ofertelor venite pe numele său.
"Se vede rău, nu avem ce să facem. Mai sunt câteva meciuri, iar cine rămâne din iarnă să o ducă la capăt. Când sunt astfel de rezultate, cu siguranță o să fie schimbări. Eu nu știu dacă voi mai fi aici din iarnă. Așa a fost și în vară (n.r. zvonuri despre transferul în străinătate), și tot aici am rămas.
Eu nu știu nimic. Așa a fost și în vară. Am fost plecat la toate echipele din Europa și tot aici am rămas. Normal că am fost afectat. S-a văzut și în evoluțiile mele. Nu s-a gestionat situația cum trebuie. Mi s-a spus că plec și tot aici am rămas. Nu am fost lăsat să fac cantonamentul, pentru că «plec».
Au venit meciurile din Europa: «Hai, Louis, să joci! Hai, Louis, să joci»! Ce pot să fac? S-a gestionat prost. Acum, în iarnă, vom vedea ce se va întâmpla, dacă la fel «plec» și rămân aici. Acum nu știu ce oferte am. Eu știu că în vară am avut oferte foarte bune, care au fost refuzate pentru că s-au vrut sume foarte mari", a dezvăluit Munteanu, după meciul cu Metaloglobus.

Louis Munteanu, cenzurat? Iuliu Mureșan a venit cu precizări

Indiferent de forma prin care a trecut sau randamentul de pe teren, Louis Munteanu a fost mai mereu chemat de către reporteri la flash-interviu. Era de așteptat ca acest lucru să se întâmple și duminică seară, atunci când CFR Cluj a remizat, scor 1-1, pe terenul Universității Craiova, golgheterul ediției precedente fiind unicul marcator al ardelenilor.
În plus, după ce a înscris în poarta formației din Bănie, Louis Munteanu nu s-a bucurat și lumea se întreba de ce a recurs la un asemenea comportament, dar răspunsul nu a venit, pentru că atacantul nu a fost lăsat de echipă la flash-interviu.
Evident, motivul vehiculat a fost că Louis Munteanu a avut ieșirea de mai sus la finalul partidei cu Metaloglobus și oficialii nu doreau ca spiritele să se încingă și mai tare, dar Iuliu Mureșan susține că lucrurile nu stau așa și își dorește ca și alți jucători să apară la flash-interviu.
"N-a fost interzis să dea interviu, dar e bine să vorbească și alți jucători, care au lucruri interesante de spus. Louis Munteanu nu e supărat pe club. El e un jucător cu personalitate. Și personalitatea lui se vede și pe teren.
Eu am spus mereu că a fost gestionată greșit relația clubului cu Louis Munteanu. Important e ca el să înțeleagă, să marcheze în continuare. Fiindcă doar așa se poate transfera. Dacă nu joacă și e demoralizat, atunci cota sa va scădea întruna", a declarat Iuliu Mureșan, conform Digisport.
Marele fotbalist și antrenor englez Glenn Hoddle ne spune povestea tricourilor sale în emisiunea "What I Wore" sâmbătă de la ora 19.00 pe Eurosport 1. Duminică de la ora 18.45 este rândul campionului mondial Emmanuel Petit să ne povestească amintiri din vestiarul lui Arsenal și ce jucător din actuala generație l-a...vrăjit. Fiecare ediție este disponibilă și pe HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo