Eurosport
Luis Enrique, pe aceeași listă cu Zidane și Tuchel! Unde este dorit fostul selecționer al Spaniei
De
Publicat 22/12/2022 la 15:38 GMT+2
Luis Enrique a fost demis de la naționala Spaniei, după eșecul de la Cupa Mondială, dar acesta are o cotă excelentă și își va găsi probabil angajament în scurt timp. Jurnaliștii de la O Globo susțin că ibericul se află pe lista scurtă a Federației Braziliene pentru a prelua naționala Selecao, una care mai cuprinde nume precum cele ale lui Zinedine Zidane sau Thomas Tuchel.
Luis Enrique (España)
Credit imagine: Getty Images
Luis Enrique nu a reușit să obțină performanțele așteptate la naționala Spaniei. La EURO 2021, "Furia Roja" s-a oprit în semifinale, pierzând la penalty-uri în fața Italiei, iar la Cupa Mondială din acest an a fost eliminată în același mod de Maroc, în optimi.
Eșecul din Qatar i-a fost fatal lui Luis Enrique, federalii hotărând să-l demită și să-l înlocuiască cu Luis de la Fuente, cel care era antrenorul naționalei de tineret. Fostul selecționer a declarat că așteaptă oferte pentru a-și continua cariera, iar cota sa este una ridicată în continuare.
Deși presa din Spania a scris că Atletico Madrid l-ar dori după eventuala despărțire de Simeone, Luis Enrique ar putea să continue ca selecționer, dar pe banca Braziliei. Tite și-a dat demisia după înfrângerea în fața Croației la Mondial, iar Federația din Țara Cafelei îi caută înlocuitor.
Luis Enrique este luat în calcul pentru postul de selecționer al Braziliei
Brazilienii au avut o politică extrem de conservatoare până acum în ceea ce privește alegerea selecționerilor, dar se pare că cei mai mulți oameni cu putere de decizie din cadrul Federației sunt de părere că este timpul pentru un antrenor străin consacrat. Astfel, O Globo, cel mai prestigios cotidian din Brazilia, scrie că Luis Enrique este un nume luat în calcul tot mai serios pentru banca naționalei Selecao.
Ibericul este apreciat pentru fotbalul propus, unul care seamănă oarecum cu cel al Braziliei, deci acest lucru ar fi un avantaj pentru el. Sursa citată notează că pe lista federalilor sunt alte două nume cu rezonanță în fotbalul european: Zinedine Zidane și Thomas Tuchel.
Primul se pare că a așteptat degeaba să preia naționala Franței, deoarece toate indiciile duc către o continuitate a lui Deschamps la cârma reprezentativei din Hexagon, cel puțin până după EURO 2024. În schimb, Tuchel nu s-a grăbit să-și găsească echipă după ce a fost dat afară de Chelsea și este și el liber de contract.
Pe lista brazilienilor apar și câteva nume surprinzătoare, cel puțin prin prisma naționalității lor. Este vorba despre 3 argentinieni: Marcelo Bielsa, Mauricio Pochettino și Marcelo Gallardo. Totuși, e greu de crezut că vreunul ar putea antrena Selecao, astfel că dacă niciunul dintre europenii luați în calcul nu vor putea fi convinși e de așteptat ca un brazilian cu rezultate pe plan intern să devină noul selecționer al Braziliei. Federalii nu se vor grăbi însă, deoarece timpul este de partea lor: următoarea competiție importantă pentru Selecao va fi Copa America din 2024, dar obiectivul major al noului antrenor va fi Cupa Mondială din 2026.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo