Eurosport
Mesajul lui Florin Andone pentru fanii lui Galatasaray, după accidentarea suferită
De
Publicat 12/11/2019 la 15:23 GMT+2
Florin Andone le-a transmis un mesaj fanilor lui Galatasaray după accidentarea suferită în meciul din ultima etapă contra lui Gaziantep.
Eurosport
Credit imagine: Eurosport
Atacantul român a fost schimbat în minutul 10 al meciului disputat împotriva formației pregătite de Marius Șumudică. Internaționalul de 26 de ani a acuzat o durere la în zona genunchiului și a fost înlocuit de Ryan Babel. Mai târziu, Andone a aflat și diagnosticul care îl va ține departe de teren timp de două luni și jumătate: leziune parțială a ligamentului colateral intern de la genunchiul drept.
Andone va rata astfel ultimele două meciuri ale naționalei din preliminariile EURO 2020, împotriva Suediei și Spaniei. Atacantul lui Galatasaray a ținut să le transmită un mesaj special fanilor turci după aflarea perioadei de recuperare:
"Salutare, fani ai lui Galatasaray! Îmi pare foarte rău pentru situația în care mă aflu acum. Mi-am dorit enorm să dau totul pe teren pentru aceast club uriaș, dar uneori se mai întâmplă și astfel de lucruri pe care nu le putem controla. Voi da totul pentru o recuperare bună și voi încerca să revin în cea mai bună formă cât mai rapid. Nu mi-am terminat treaba aici, ce e mai bun urmează să vină", a scris Florin Andone pe contul său de Instagram.
În actuala campanie de calificare pentru EURO 2020, Florin Andone a fost folosit în patru jocuri şi a înscris un gol, contra Spaniei, la Bucureşti (1-2). Andone a reușit două goluri și în tricoul lui Galatasaray, ambele în confruntarea câștigată în fața lui Sivasspor (3-2).
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo