Eurosport
Messi la Inter nu mai e o glumă. Italienii pregătesc 260 de milioane de € pentru argentinian
De
Publicat 30/07/2020 la 15:28 GMT+3
Contractul lui Lionel Messi cu Barcelona expiră în vara anului viitor, iar până acum jucătorul nu a ajuns la un acord cu conducerea clubului pentru prelungirea înțelegerii. Atât Messi, cât și oficialii Barcei au declarat că doresc să colaboreze în continuare, dar recent s-a scris despre un posibil transfer al starului argentinian la Inter. Astăzi, Gazzetta dello Sport vine cu o nouă ipoteză.
Eurosport
Credit imagine: Eurosport
Deși zilele trecute cei de la Inter au negat posibilitatea ca Messi să ajungă în Serie A, considerând totul o fabulație a presei, astăzi cel mai important cotidian din peninsulă vine cu o ipoteză bombă. Messi ar putea ajunge în vara anului viitor în Serie A la Inter din postura de jucător liber de contract.
260 de milioane de € în 4 ani pentru Messi
Potrivit jurnaliștilor italieni, salariul lui Messi ar urma să întreacă orice imaginație: 260 de milioane de € pentru 4 ani de contract cu formația milaneză.
În aceste condiții este interesant de văzut poziția oficialilor Barcelonei, care bineînțeles că nu sunt dispuși să renunțe la cel mai bun jucător, cu atât mai puțin să-l lase să plece liber de contract.
Toate aceste informații sunt deocamdată simple zvonuri, dar densitatea lor din ultima vreme pare să fie un semn că Messi ar putea pleca totuși de pe Camp Nou. Problemele din ultima vreme din sânul echipei catalane l-ar putea determina până la urmă pe argentinian să accepte o nouă provocare pe finalul carierei sale.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo