Mircea Rednic a resuscitat-o pe Standard Liege și are Belgia la picioare! "Flexibilitate, bun simț și valori! Este un cameleon"

După cinci ani dezamăgitori, Standard Liege a înregistrat două victorii și o remiză în primele trei etape ale campionatului din Belgia, astfel că presa locală a venit cu laude pentru Mircea Rednic, cel care a preluat echipa înainte de startul sezonului.

Mircea Rednic

Credit imagine: Getty Images

După ce a terminat sezonul 2019/2020 pe locul al 5-lea, calificându-se în Europa League, Standard Liege a intrat într-o adevărată criză, înregistrând rezultate dezastruoase.
Mai întâi, în stagiunea 2020/2021, clubul din Liege a încheiat pe poziția a 6-a, calificându-se în play-off-ul pentru Conference League, dar a bifat o singură victorie, ratând astfel calificarea în cupele europene.
În următoarea ediție a campionatului din Belgia, Standard a fost mai aproape de retrogradare decât de cupele europene, iar în precedentele trei sezoane a ratat de fiecare dată accederea în play-off-ul pentru titlu, evoluând doar în cel pentru Conference League, mereu înregistrând rezultate slabe.
Practic, singura victorie a lui Standard Liege în play-off-ul pentru Conference League a venit în a doua etapă a sezonului 2020/2021, bilanțul total în cele patru ediții în care a participat fiind: o victorie, 14 remize și 17 înfrângeri.

Mircea Rednic, salvatorul lui Standard Liege

Astfel, cei de la Standard au luat hotărârea să îl readucă pe banca tehnică pe Mircea Rednic, cel care a pregătit echipa din Liege în perioada 2012-2013, reușind atunci să obțină calificarea în Europa League, după o victorie entuziasmantă, 7-1 la general cu Gent (7-0 în meciul de pe teren propriu).
Se pare că decizia a fost cu adevărat inspirată, iar antrenorul român a înregistrat un start foarte bun de sezon.
Mai întâi, Standard a câștigat pe terenul celor de la RAAL La Louviere, nou-promovată în prima ligă din Belgia, scor 2-0, mai apoi remizând pe teren propriu cu Dender, 1-1, înainte să o învingă pe Genk, formația care va evolua în Europa League, cu scorul de 2-1.
Astfel, echipa lui Mircea Rednic este una dintre cele patru formații care au obținut șapte puncte din nouă posibile (niciuna nu a reușit să câștige toate meciurile), alături de Royale Union SG, St. Truiden și Mechelen, iar presa din Belgia l-a lăudat pe tehnicianul român, ca urmare a parcursului foarte bun.
"Flexibilitate, bun simț şi valori: Standard al lui Rednic este un cameleon!
Două victorii, o remiză. O primă victorie pe stadionul Sclessin după şapte luni. Un meci cu posesie amplă. Alte două în care mingea a fost lăsată adversarilor. Ajustări tactice făcute în timpul meciului. Standard al lui Rednic, co-lider al campionatului, a arătat o frumoasă capacitate de adaptare. Şi deşi există voința de a domina mai mult, bunul simț al antrenorului român este un adevărat atu pentru echipă în acest început de sezon.
Nici Rednic nu se încăpățânează cu un sistem rigid. Deşi conducea la pauză, el şi staff-ul său au luciditatea de a constata că echipa a avut de suferit. Aşa că schimbă sistemul pentru a evolua cu trei fundaşi centrali.
Din nou, bun simț, pentru a se apăra mai bine compact împotriva jocului de pase al lui Genk. (...). Dar Standard al lui Rednic a păstrat spiritul de luptă dobândit în mandatul lui Leko (predecesorul antrenorului român - n. r.). Câştigă dueluri, strânge liniile. Joacă balonul atunci când este necesar şi suferă în bloc dacă adversarul este mai puternic. La începutul acestui sezon, Standard este un cameleon redutabil.
Acest Standard are, fără îndoială, mai multe calități decât avea acum un an. (...) Rezultatele vor continua să vină cu această calitate şi cu virtuțile colective. Fiecare meci va fi un test şi o nouă oportunitate de a vedea cât de departe pot ajunge Rednic şi oamenii lui", au scris jurnaliștii de la RTBF.
Pentru Standard Liege urmează un duel de foc, împotriva lui Royale Union SG, campioana Belgiei, sâmbătă, de la ora 21:45.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo