Mircea Rednic a semnat cu o fostă echipă! "Sunt onorat să mă întorc acasă!". Revine după 12 ani
Mircea Rednic (63 de ani) este noul antrenor al celor de la Standard Liege. Fostul dinamovist revine astfel pe banca celor din Liege, după 12 ani.
Inter și Cristi Chivu au ajuns la Los Angeles pentru Campionatul Mondial al Cluburilor
Sursa video: SNTV
Mircea Rednic s-a despărțit de UTA Arad în această vară, după 2 ani în care a condus formația de pe stadionul Francisc von Neuman. În sezonul precedent, acesta a terminat alături de arădeni pe locul 10 în Superligă.
Fostul câștigător al Cupei Belgiei împreună cu Standard, în anul 1993, din postura de fotbalist, se afla în Belgia de câteva zile, fiind permanent în contact cu conducătorii clubului din Liege. După negocieri pe care belgienii le-au avut cu Karel Geraerts (43 de ani), eșuate din motive financiare, aceștia s-au reorientat asupra fostului lor tehnician, Mircea Rednic.
În jurul prânzului, cele două părți au bătut palma, Rednic revenind astfel la formația pe care a mai antrenat-o acum 12 ani.
"Sunt onorat să mă întorc acasă"
Imediat după semnarea contractului, Mircea Rednic a acordat un interviu pentru site-ul clubului belgian. Acesta a declarat că se simte extrem de onorat deoarece revine acasă. Fostul dinamovist va colabora cu Marc Wilmots (56 de ani), fostul câștigător al Cupei UEFA alături de Schalke 04, în prezent directorul sportiv al celor de la Standard Liege.
"Sunt foarte onorat să mă întorc acasă. Ultima dată, am preluat echipa într-un moment dificil și am reușit să ne calificăm în Europa dezvoltând o echipă care a jucat un rol important în sezonul următor. Am experiența și ambiția de a lucra împreună cu Marc (n.r. Wilmots) pentru binele echipei, al acestui club și al suporterilor săi, care ocupă un loc atât de important în inima mea.", a declarat Mircea Rednic pentru site-ul celor de la Standard Liege.
Marc Wilmots se declară extrem de încrezător în tehnicianul român, considerându-l alegerea potrivă pentru noul proiect al clubului.
"Mircea Rednic este un antrenor cu mult entuziasm, forță și experiență, mai ales în Belgia și la Standard de Liege, unde se simte ca acasă, dar și un antrenor care se identifică pe deplin cu proiectul actual al clubului nostru. Știu că vom fi pe aceeași lungime de undă și că vom lucra mână în mână pentru a readuce pasiunea și a ne reconecta cu ADN-ul lui Standard de Liege.", a declarat Marc Wilmots pentru site-ul clubului belgian.
Mircea Rednic a mai antrenat-o pe Standard Liege în perioada octombrie 2012 - iunie 2013. În cariera de fotbalist, acesta a evoluat la formația de pe stadionul Maurice Dufrasne între iulie 1991 și iulie 1996, reușind să evolueze în 160 de partide, înscriind de 4 ori.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/05/27/image-bd379966-d810-4b59-b8df-2cb3d65c98cc-68-310-310.jpeg)