Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Lionel Messi a explicat de ce a ales să semneze cu Inter Miami! Motivele pentru care nu revine la Barcelona

Bianca Dumitru

Actualizat 07/06/2023 la 23:02 GMT+3

Lionel Messi a decis să accepte oferta celor de la Inter Miami. Argentinianul le-a avut pe urmele sale și pe Al Hilal și Barcelona, dar a hotărât să meargă în MLS, explicând acum de ce a ales să plece din fotbalul european la doar 35 de ani.

Lionel Messi, spre Inter Miami

Credit imagine: Twitter

Lionel Messi s-a despărțit de PSG în weekend, după ultimul meci din sezonul 2022/23 din Ligue 1. Argentinianul a decis deja unde vrea să joace din toamnă.
În această săptămână, Messi a cerut oprirea negocierilor cu șefii celor de la Al Hilal, care îi pregăteau o ofertă fabuloasă din punct de vedere financiar. Cei de la Barcelona nu au putut să-i ofere garanții că îi vor putea înregistra contractul în această vară, iar fotbalistul a decis să accepte propunerea celor de la Inter Miami.
Astăzi, Messi a făcut și primele declarații, motivându-și hotărârea și explicând de ce a ales să părăsească fotbalul european la doar 35 de ani.
"Am luat decizia că voi merge la Miami. Încă nu am stabilit toate amănuntele. Îmi lipsesc unele lucruri, dar am decis să continuăm drumul.
Am avut oferte de la alte echipe din Europa, dar nici nu le-am luat în considerare pentru că ideea mea era să merg la Barcelona și dacă nu a ieșit treaba cu Barcelona, ​​analizând totul, am ales să părăsesc fotbalul european și multe altele după câștigarea Cupei Mondiale, care a fost ceea ce aveam nevoie pentru a-mi încheia cariera în această parte.
Vreau să trăiesc experiența competiției din Statele Unite într-un mod diferit, să mă bucur zi cu zi mult mai mult, dar cu aceeași dorință să câștig și să fac mereu lucrurile bine, dar cu mai multă liniște sufletească.
Dacă ar fi fost o chestiune de bani, aș fi plecat în Arabia Saudită sau în altă parte. Mi s-au părut mulți bani. Adevărul este că decizia mea finală mă duce în altă parte și nu pentru bani", a declarat Messi, într-un interviu pentru Mundo Deportivo.
Argentinianul a vorbit și despre experiența la PSG și despre cât de mult a păstrat legătura cu cei de la Barcelona, spunând că și-a dorit mult să fi rămas pe Camp Nou.
"Adevărul este că primul an la Paris pentru mine a fost foarte greu, după plecarea de la Barcelona, cum a fost și tot. Evident că a urmărit-o pe Barcelona, am urmărit meciurile și am tânjit mereu după amintiri, mi-am dorit să pot fi acolo.
Am urmărit tot sezonul și mi-am dorit ca Barça să câștige, la fel ca toți fanii echipei. Vorbesc mult cu Xavi, și despre unele meciuri, după meci, despre tot felul de situații... Adevărul este că am vorbit mult de când a devenit antrenor. Și l-am urmărit, evident.
Cu președintele Laporta am vorbit foarte puțin, cel mult o dată sau de două ori. Comunic mult mai mult cu Xavi. Am vorbit și despre posibilitatea ca eu să mă întorc. Eram foarte încântați, pentru că atunci când reușea ceva, discutam dacă chiar vrea să mă întorc, dacă ar fi bine pentru echipă și pentru el."

De ce nu s-a întors Messi la Barcelona

În ceea ce privește motivul pentru care nu a revenit în această vară la Barcelona, Messi a spus că mutarea ar fi fost posibilă doar după scăderea salariilor altor jucători, lucru cu care nu a fost de acord.
"Adevărul este că îmi doream foarte mult, eram foarte încântat să mă pot întoarce, dar, pe de altă parte, după ce am trăit ceea ce am trăit și după modul în care am plecat de la club, nu am vrut să fiu din nou în aceeași situație.
Am vrut să iau propria mea decizie, gândindu-mă la mine, la familia mea. Deși am auzit că s-a spus că La Liga a acceptat totul și că totul era în regulă pentru revenirea mea, mai erau multe alte lucruri de pus la punct.
Am auzit că trebuiau să fie vânduți jucători sau să li se scadă salariile acestora și adevărul este că nu am vrut să trec prin asta, să fiu responsabil de ceva de genul ăsta. Am fost deja acuzat de multe lucruri care nu erau adevărate din cariera mea la Barcelona și deja eram puțin obosit, nu voiam să trec prin așa ceva din nou.
Și când a trebuit să plec, La Liga acceptase să mă înscrie și până la urmă nu s-a putut. Mi-a fost teamă că se va întâmpla din nou același lucru și că voi trece prin ceva ce am mai trăit. De aceea nu m-am întors la Barça. Deși mi-ar fi plăcut, nu s-a putut.
De asemenea, sunt într-un moment în care vreau să ies puțin din lumina reflectoarelor, să mă gândesc mai mult la familia mea. Am petrecut doi ani în care mi-a fost atât de rău încât nu m-am bucurat de familie.
Am avut luna aceea, care a fost spectaculoasă pentru mine pentru că am câștigat Cupa Mondială, dar trecând peste asta, a fost o etapă dificilă pentru mine. Vreau să-mi găsesc bucuria din nou, să mă bucur de familia mea, de copiii mei, de fiecare zi... Și asta a contat un pic în decizia de a nu merge la Barcelona", a spus Lionel Messi.
Citește și:

Lionel Messi, mai valoros decât tot lotul lui Inter Miami

Inter Miami este pe ultimul loc în clasamentul Conferinței de Est, având doar 15 puncte după 16 meciuri. Echipa s-a despărțit la începutul acestei luni de antrenorul Phil Neville, banca tehnică aparținându-i acum lui Javier Morales, care a fost numit interimar.
Potrivit jurnaliștilor din Argentina, favoritul americanilor pentru postul de antrenor principal este Gerardo Martino, care îl cunoaște bine pe Messi din perioada petrecută la Barcelona (2013-2014), dar și din mandatul ca selecționer al naționalei Argentinei (2014-2016).
Lotul clubului patronat de David Beckham are, înainte de transferul lui Messi, o valoare de piață de 34,4 milioane de euro, cei mai bine cotați jucători fiind atacantul Josef Martinez și fundașul Kamal Miller, cu 4 milioane de euro.
Printre jucătorii importanți care se află acum la echipe din MLS se remarcă Giorgio Chiellini (Los Angeles FC), Xherdan Shaqiri (Chicago Fire FC), Lorenzo Insigne (Toronto FC), Hector Herrera (Houston Dynamo FC), Riqui Puig (Los Angeles Galaxy) și Federico Bernardeschi (Toronto FC).
După transferul la Inter Miami, Messi va deveni cel mai valoros jucător din MLS, în acest moment clasamentul fiind condus de Thiago Almada (20 de milioane de euro), urmat de Sebastian Driussi și Talles Magno (15 milioane de euro).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo