Inter Miami se descurcă și fără Leo Messi, odihnit în al treilea meci consecutiv
Publicat 10/03/2025 la 10:55 GMT+2
Lionel Messi a fost menajat de staff-ul lui Inter Miami pentru al 3-lea meci consecutiv, dar echipa antrenată de Javier Masncherano a reușit să se impună în a 3-a etapă din MLS contra celor de la Charlotte, cu 1-0.
Luis Suarez, Lionel Messi
Credit imagine: Getty Images
Inter Miami a disputat al treilea meci consecutiv fără Lionel Messi pe teren. După două partide în care argentinianul nu a fost nici măcar în lotul echipei din Florida, legendarul jucător a revenit pe bancă, însă nu a fost introdus de fostul său coleg și actual antrenor, Javier Mascherano.
Chiar și în absența lui Messi, Inter Miami a reușit să se impună pe teren propriu, împotriva celor de la Charlotte, cu 1-0. Golul decisiv a fost marcat de Tadeo Allende, din pasa lui Luis Suarez. Astfel, Miami se menține pe locul 2 în Conferința de Est a MLS, cu două victorii și un egal înregistrate în primele 3 etape.
Javier Mascherano recunoștea înaintea partidei disputate duminică noapte că Messi nu a suferit nicio accidentare, dar acesta este odihnit din cauza oboselii adunate în cele 3 meciuri disputate în interval de doar 6 zile.
Citește și:
Messi, menajat 3 trei meciuri în așteptarea revenirii la națională
Messi a fost titular în primele 3 meciuri oficiale ale lui Inter Miami, "dubla" cu Kansas City din Champions Cup și etapa de debut din MLS, împotriva lui New York City FC. Fotbalistul ajuns la 37 de ani a înscris de două ori și a oferit două pase de decisive în aceste trei jocuri disputate în interval de 6 zile.
Staff-ul lui Inter Miami a decis ca acesta să fie odihnit în următoarele meciuri, având în vedere și viitoarea pauză internațională. Argentina are o "dublă" de foc împotriva selecționatelor din Uruguay, respectiv Brazilia, în preliminariile Campionatului Mondial.
Messi va trebui să fie în formă fizică maximă pentru a-și putea ajuta echipa în aceste două derby-uri ale fotbalului sud-american, având în vedere că Argentina își poate asigura calificarea la turneul final cu două victorii.
Rămâne de văzut dacă Messi va juca în ultimele două meciuri pentru club, înainte de a se alătura lotului lui Lionel Scaloni. Primul meci al Argentinei se joacă pe 21 martie, împotriva Uruguayului, iar confruntarea cu Brazilia se va disputa pe 25 martie.
Promo
Promo