Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Modric: "Sper Real să nu facă "un Mbappe" cu mine". Vinicius, despre oferta primită de la PSG

Cristian Mihală

Publicat 25/05/2022 la 11:54 GMT+3

Junior Vinicius şi Luka Modric îşi vor prelungi în perioada următoare contractele cu Real Madrid. Brazilianul intrase pe radarul lui PSG, dar acesta nici nu vrea să audă de campioana Franţei, în timp ce croatul a recunoscut că se teme că Florentino Perez s-ar putea răzgândi.

Luka Modric, Vinicius Junior, Real Madrid

Credit imagine: Getty Images

După ratarea transferului lui Mbappe, Florentino Perez are o prioritate clară: să ofere noi contracte jucătorilor pe care îi vede de neînlocuit la Real Madrid.
Primul pe listă este Junior Vinicius, care, după cel mai bun sezon al carierei, a ajuns pe lista lui PSG. Francezii vor schimba enorm în această vară, după Leonardo şi Pochettino urmând să se despartă, dacă vine o ofertă bună, şi de Neymar. Brazilianul se accidentează des şi arată tot mai rar precum un jucător motivat să facă performanţă. În locul lui, oficialii de pe Parc des Princes îl ţintiseră pe Junior Vinicius, dar atacantul de bandă al lui Real a exclus o astfel de posibilitate.
"PSG s-a interesat de mine? Eu vreau să rămân la Real Madrid. Sunt aproape să îmi prelungesc contractul", a spus Vinicius Jr.

Modric: "Sper ca Real Madrid să nu îmi facă un Mbappe"

Brazilianul nu este singurul jucător important din primul "11" care îşi va pune iscălitura pe un nou contract cu gruparea de pe Bernabeu. Luka Modric, căruia îi expiră actuala înţelegere chiar în această vară, este şi el aproape să aibă parte de un nou contract.
Croatul va împlini în curând 37 de ani, dar Florentino Perez a înţeles că mijlocaşul încă mai poate ajuta echipa, dovadă în acest sens partida retur cu Chelsea, din sferturile Champions League. Dincolo de pasa "nepământeană" de la golul ui Rodrygo, fostul "Balon de Aur" a făcut o partidă uriaşă, câştigând majoritatea duelurilor şi având o rată de pase aproape de perfecţiune.
"Nu mi-am reînnoit încă contractul, sper să se facă în curând, pentru că aşa mi s-a promis. Nu am de gând să fac "un Mbappe", și sper nici clubul să nu îmi facă mie unul. Am spus deja de mai multe ori că vreau îmi termin cariera aici, la Real Madrid", a spus Modric pentru El Partidazo de COPE.
Până să finalizeze discuţiile privind contractele lui Vinicius Jr şi Modric, Real Madrid se concentrează pe cea mai importantă partidă din sezon. Sâmbătă, "galacticii" merg la Paris pentru finala Champions League, contra lui Liverpool (ora 22:00).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo