Motivul ciudat pentru care Dortmund este incapabilă să realizeze transferuri! Proiect de 11 milioane de euro care a dat toată strategia peste cap
Borussia Dortmund are probleme în realizarea transferurilor. Ofertele pentru jucătorii intrați în ultimul an de contract au întârziat să apară, iar costul renovării bucătăriei, de 11 milioane de euro, a subțiat considerabil bugetul pentru achiziții.
Niko Kovac
Credit imagine: Getty Images
În această vară, Borussia Dortmund a realizat doar trei transferuri importante, deși s-a calificat în Champions League și a bifat un parcurs bun la Campionatul Mondial al Cluburilor, ajungând până în sferturi, performanțe ce i-au adus formației germane o sumă importantă de bani.
Jobe Bellingham (30,5 milioane de euro), Yan Couto (20 milioane de euro) și Daniel Svennson (6,5 milioane de euro) au fost cei trei jucători ajunși sub comanda lui Niko Kovac.
Este de așteptat ca până la finalul perioadei de transferuri să se mai realizeze un transfer, maximum două, având în vedere că bugetul este foarte limitat.
Conform Sport Bild, Borussia Dortmund a fost nevoită să investească în modernizarea bucătăriei, iar costul total al renovării se ridică la 11 milioane de euro, un factor care a determinat prudența oficialilor pe piața de mercato.
Totuși, Dortmund nu a avut încotro și a fost nevoită să facă acest efort financiar, pentru că în urmă cu un an Inspectoratul Teritorial de Muncă a realizat o inspecție la baza formației germane, iar întreaga bucătărie a fost declarată "depășită și inadmisibilă".
Astfel, cei de la Dortmund au renovat bucătăria de la zero, lăsând o gaură semnificativă în buget.
În plus, Niklas Sule, Emre Can, Pascal Groß, Salih Ozcan și Julian Brandt au intrat în ultimul an de contract, iar clubul spera să vândă măcar unul dintre cei cinci jucători. Faptul că acest lucru nu s-a întâmplat a fost un alt factor care a contribuit la campania slabă de achiziții.
Borussia Dortmund o va întâlni pe Juventus în ultimul amical al verii, pe 10 august, iar 18 august va debuta în noul sezon, când se va deplasa pe terenul celor de la RW Essen într-un meci din Cupa Germaniei.
Pe 23 august, Dortmund va juca în deplasare la St. Pauli, în prima etapă de Bundesliga.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)