Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Motivul conflictului dintre Klopp și Salah, dezvăluit de Carragher! Ce a spus antrenorul lui Liverpool

Bianca Dumitru

Publicat 27/04/2024 la 21:02 GMT+3

Liverpool a remizat în această după-amiază, în deplasare, cu West Ham, scor 2-2, într-un meci contând pentru a 35-a etapă din Premier League. Duelul a fost marcat, printre altele, de un conflict între Jurgen Klopp și Mohamed Salah, care a fost comentat de Jamie Carragher, pe rețelele de socializare.

Mo Salah, Joe Gomez and Jurgen Klopp

Credit imagine: Getty Images

Liverpool nu se regăsește și pare că s-a prăbușit în acest final de sezon în Premier League. "Cormoranii" au obținut doar o remiză în această după-amiază, scor 2-2, pe terenul lui West Ham, ratând ocazia de a o egala la puncte pe Arsenal.
Partida a fost marcată de cearta dintre Mo Salah și Jurgen Klopp, din momentul în care egipteanul a fost introdus pe gazon. În minutul 81, atunci când antrenorul a decis să-i trimită în teren pe Salah, Darwin Nunez și Joe Gomez, egipteanul a avut o criză de nervi.
După încheierea partidei, Jamie Carragher a vorbit despre conflictul dintre Salah și Klopp și a dezvăluit care ar putea fi motivul real al tensiunii dintre ei. Fostul fotbalist consideră că tehnicianul i-ar fi reproșat ceva atacantului pentru că acesta a întârziat în pregătirea pentru schimbare.
Cel mai probabil, fotbalistul s-a enervat, el fiind și nemulțumit deoarece a intrat atât de târziu în meci, și a răbufnit la adresa antrenorului său chiar înainte de a pătrunde pe gazon, fiind ținut cu greu în frâu de către Nunez.
"Singurul motiv pentru care un antrenor este deranjat de un jucător într-o astfel de situație este faptul că jucătorului i-a luat prea mult timp să fie gata să intre pe teren", a notat Jamie Carragher, pe contul său de Twitter.
Citește și:

Prima reacție a lui Klopp după conflictul cu Salah

La finalul partidei cu West Ham, Jurgen Klopp a fost întrebat despre momentul tensionat al cărui protagonist a fost alături de Mohamed Salah.
Antrenorul nu a vrut să vorbească prea mult despre acest subiect, precizând că nu vrea să dezvăluie ce i-a spus egipteanului pe teren. Klopp a punctat, însă, că situația a fost clarificată.
"Am vorbit în vestiar despre ce s-a întâmplat. Subiect închis", a declarat tehnicianul "cormoranilor".
Liverpool este, în acest moment, pe locul 3 în clasamentul din Premier League, cu 75 de puncte, fiind la două puncte în spatele celor de la Arsenal, care se află pe prima poziție și care au un meci în minus.
În următoarea etapă a campionatului, echipa lui Klopp va primi vizita celor de la Tottenham, într-un meci programat pe 5 mai, de la ora 18:30.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo