Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Nu poate sta departe! Planul lui Spinazzola pentru a fi lângă coechipierii săi la finala Euro 2020

Bianca Dumitru

Publicat 05/07/2021 la 18:53 GMT+3

Leonardo Spinazzola s-a accidentat grav în meciul cu Belgia din sferturile de finală ale Euro 2020, dar nu vrea să stea departe de colegii săi, având de gând să meargă la Londra în cazul în care Italia va ajunge în finala competiției.

Leonardo Spinazzola, Euro 2020

Credit imagine: Getty Images

Leonardo Spinazzola ar putea lipsi de pe teren aproximativ 6 luni după ce a suferit o ruptură a tendonului lui Ahile în partida din sferturile de finală ale Euro 2020, în care Italia a trecut cu 2-1 de Belgia. Fundașul a fost scos de pe teren pe targă, plângând, iar astăzi a fost supus unei operații în Finlanda.
Marți, Spinazzola va reveni la Roma, de unde își va urmări coechipierii în semifinala cu Spania, care se va disputa pe Wembley, de la ora 22:00. Fotbalistul are, însă, planuri mari în cazul în care Italia va ajunge în ultimul act al Campionatului European.
Potrivit Gazzetta dello Sport, fundașul în vârstă de 28 de ani va merge la Londra, pentru a-și susține coechipierii din tribune. Deplasarea ar urma să se facă într-un avion privat, fotbalistul urmând a fi însoțit de agentul său, Davide Lippi.

Spinazzola, dorit de Real Madrid

Leonardo Spinazzola este unul dintre jucătorii lui Roberto Mancini care a impresionat cel mai mult la Euro 2020. Fundașul în vârstă de 28 de ani a avut prestații bune atât în defensivă, cât și în atac, ajungând în atenția mai multor cluburi de pe continent.
Potrivit site-ului Fichajes.com, șefii lui Real Madrid și-ar dori să obțină transferul jucătorului de la AS Roma, fiind dispuși să plătească până la 50 de milioane de euro în schimbul său. Spinazzola ar urma, însă, să fie rezervă pentru Mendy și Marcelo în Spania, motiv pentru care fotbalistul ar putea să refuze mutarea, nefiind de acord cu statutul de rezervă.
La Roma, fundașul a adunat 39 de apariții în sezonul 2020/21. De-a lungul carierei, Spinazzola, care a fost crescut de Juventus, a mai jucat, printre altele, la Empoli, Perugia și Atalanta. Potrivit site-ului transfermarkt.com, italianul are o cotă de piață de 26 de milioane de euro.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo