Eurosport
OFICIAL | Cosmin Olăroiu a semnat cu noua echipă, Al Sharjah! Comunicatul oficial al clubului
De
Publicat 10/11/2021 la 21:59 GMT+2
Cosmin Olăroiu a devenit noul antrenor al celor de la Al Sharjah. Clubul din Emiratele Arabe Unite a făcut anunțul pe rețelele de socializare.
Eurosport
Credit imagine: Eurosport
Cosmin Olăroiu a semnat cu arabii de la Al Sharjah, echipă aflată pe locul 8 în clasament. Românul a fost prezentat oficial de noul club pe rețelele de socializare. Cosmin Olăroiu l-a înlocuit pe banca celor de la Al Sharjah pe Abdulaziz Al Yassi. Tehnicianul în vârstă de 52 de ani a semnat un contract valabil pe 2 ani.
Printre jucătorii pe care Cosmin Olăroiu îi va avea la dispoziție, se numără Bernard, mijlocaș trecut pe la Everton, și Caio Lucas, fost fotbalist la Benfica, Al Sharjah fiind echipa cu cel mai valoros lot din campionat, cotat la aproape 31 de milioane de euro.
Cosmin Olăroiu a semnat cu Al Sharjah
De-a lungul carierei, antrenorul român, care era liber de contract din februarie, le-a mai pregătit pe FC Național, Steaua, Politehnica Timișoara, Al-Hilal, Al-Sadd, Al Ain, Al Ahli, Shabab, Jiangsu Suning și echipa națională a Arabiei Saudite.
Cosmin Olăroiu a reprezentat o variantă de selecționer, el aflându-se de mai multe ori pe lista FRF pentru a prelua echipa națională. Forul a insistat prea puțin de-a lungul timpului pentru a-l aduce pe banca tehnică, iar acum ratează din nou șansa de a-l numi în locul lui Mirel Rădoi la cârma naționalei României.
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo