OFICIAL: "Mircea Lucescu", numele noului stadion al lui Dinamo

Noul stadion din Ştefan cel Mare va purta, oficial, numele "Mircea Lucescu". Iniţial se discutase despre posibilitatea ca arena să fie botezată "Dinamo - Mircea Lucescu", dar Ministerul de Interne a anunţat că aceasta va purta doar numele legendarului antrenor.

Noul stadion Dinamo va primi numele lui Mircea Lucescu.

Credit imagine: Getty Images

Mircea Lucescu a decedat în această lună, la vârsta de 80 de ani, după mai multe zile în care s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate grave și era internat la Spitalul Universitar din București.
Întreaga suflare fotbalistică a deplâns moartea legendarului antrenor care a câștigat 35 de trofee de-a lungul carierei întinse pe 47 de ani, iar numele lui "Il Luce" va dăinui pentru eternitate. Nu doar prin ceea ce a făcut în fotbal, dar şi pentru că viitorul stadion Dinamo, care se construieşte acum pe locul vechii arene, va purta numele antrenorului.

"Mircea Lucescu", noul stadion al lui Dinamo

Iniţial, s-a discutat despre posibilitatea ca o tribună să fie numită în memoria uriașului tehnician, pentru ca apoi ministrul afacerilor interne, Cătălin Predoiu, să vină cu varianta "Dinamo - Mircea Lucescu". În cele din urmă, anunțul oficial a fost făcut azi, iar bijuteria din Ştefan cel Mare se va numi simplu, "Mircea Lucescu".
"Am decis ca viitorul stadion al Clubului Sportiv Dinamo București să poarte numele "Mircea Lucescu". Prin această decizie celebrăm nu doar un antrenor, ci o instituție a fotbalului românesc, european și mondial – pe Mircea Lucescu.
Într-o lume a performanței efemere, în care gloria se măsoară adesea în sezoane, Mircea Lucescu a demonstrat că valoarea perenă se construiește prin știință și muncă permanentă, măsurată în decenii. Cu o carieră întinsă pe mai bine de jumătate de secol, Mircea Lucescu a redefinit modul în care se joacă fotbalul, redefinind modul în care se gândește acest sport.
Format în spiritul disciplinei și al inteligenței tactice, Mircea Lucescu a fost mai întâi un jucător de elită, iar apoi un antrenor vizionar, capabil să transforme echipe, să creeze școli de joc și să inspire generații. De la performanțele din România până la consacrarea internațională, fiecare etapă a carierei sale a fost marcată de onestitate profesională, curaj, inovație și rigoare.
La conducerea unor echipe prestigioase, din România și din Europa, a reușit ceea ce puțini pot revendica: nu doar trofee, ci o identitate de joc, un model de organizare și o cultură a performanței. A construit echipe competitive în contexte dificile, a descoperit și format jucători de clasă mondială și a demonstrat că excelența nu este o întâmplare, ci un crez și un program aplicat cu inteligență și muncă organizată.
Dincolo de rezultate, Mircea Lucescu este și un mare pedagog al fotbalului. Un om bun care a înțeles că, înainte de a apărea pe tabela de joc, victoria se naște și crește mai întâi în mintea și sufletul celor pe care îi formezi, hrănită de valori morale și caractere puternice. A știut să inspire, să motiveze și să modeleze caractere și destine, devenind pentru mulți mai mult decât un antrenor: un mentor și un bun părinte.
În momentele de încercare, în contexte politice sau sociale complicate, a rămas fidel principiilor sale, demonstrând o remarcabilă forță interioară și demnitate profesională. Această verticalitate îi conferă nu doar respectul lumii sportive, ci și admirația publicului larg.
Mircea Lucescu nu este doar un simbol al performanței, ci și o punte între generații, între școli de gândire sportivă, între tradiție și modernitate. Prin tot ceea ce a realizat, el a ridicat standardele și a arătat că România poate da lumii nu doar talente, ci și lideri autentici.
Pentru România și lumea întreagă, Mircea Lucescu este un model care poate fi privit ca simbol al filosofiei oricărui program, de la clădirea unei echipe până la clădirea unei națiuni: a plecat, cum se spune, de jos, de la nimic, în termeni de resurse materiale, a învățat, s-a ridicat prin muncă și valoare proprie, s-a perfecționat permanent, a continuat să muncească, a luptat, a înțeles că înfrângerea face uneori parte din joc și a tratat-o muncind și mai mult, a luptat continuu și a câștigat din nou și din nou. Mircea Lucescu a dat testul cel mai greu pentru o valoare națională, testul internațional, s-a impus prin calități morale și profesionale, inclusiv prin rezultate, nu numai între granițele țării, ci și în Arena Lumii.
Astăzi, prin denumirea Arenei C.S. Dinamo București cu numele său, îi aducem nu doar un omagiu, ci și recunoștința pentru o viață dedicată excelenței, având încrederea că numele său va inspira fiecare sportiv, atât al clubului Dinamo, cât și de pretutindeni, care va păși în viitoarea Arenă Mircea Lucescu.
Respect pentru Mircea Lucescu", a fost mesajul postat de MAI.
Am decis ca viitorul stadion al Clubului Sportiv Dinamo București să poarte numele Mircea Lucescu. Prin această decizie celebrăm nu doar un antrenor, ci o instituție a fotbalului românesc, european și mondial | Cătălin Predoiu.
Legătura lui Lucescu cu Dinamo este profundă: ca jucător, a cucerit șapte titluri de campion și o Cupă a României, iar ca antrenor, a adăugat încă trei trofee în palmaresul clubului – un campionat și două Cupe ale României.
Și Rapid București vrea să păstreze vie amintirea lui. Conducerea clubului analizează posibilitatea ca una dintre lojele de pe stadionul din Giulești să fie dedicată antrenorului care a adus titlul din 1999. Arena menține deja tradiția de a omagia figurile importante ale clubului prin loje ce poartă numele unor legende precum Nicolae Manea, Dan Coe, Valentin Stănescu, Alexandru Neagu, Nicolae Lupescu, Tache Macri, Constantin Jamaischi, Ion Ionescu, Ilie Greavu, Ștefan Filotti sau Necula Răducanu.
De notat şi faptul că în Hunedoara, noul stadion al echipei Corvinul, cu termen de finalizare în 2029, ar putea purta şi el numele "Mircea Lucescu". Primarul Dan Bobouțanu a declarat pentru Gazeta Sporturilor că această idee este foarte realistă și că reprezintă un mod potrivit de a păstra vie amintirea legendarului antrenor.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo