Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cum arată glezna lui Ceballos, după accidentarea teribilă de azi, de la JO 2020. Atenție, imagini dure

Cristian Mihală

Actualizat 23/07/2021 la 10:29 GMT+3

Dani Ceballos a suferit o accidentare destul de gravă în partida pe care Spania a terminat-o la egalitate, 0-0, împotriva Egiptului, în prima partidă a "Furiei Roja" de la Jocurile Olimpice.

Dani Ceballos (España) y Taher Mohamed (Egipto). Juegos Olímpicos Londres 2012

Credit imagine: Eurosport

Jucătorul lui Real Madrid a trebuit să fie înlocuit la pauză în meciul de debut al Spaniei la Jocurile Olimpice împotriva Egiptului, care s-a încheiat cu o remiză fără goluri. Prezența sa în turneul japonez este grav compromisă: potrivit raportului medical furnizat de Federație, fotbalistul suferă o entorse la glezna stângă, iar evoluția sa în următoarele 48 de ore va stabili în ce măsură el își mai poate ajuta coechipierii la turneul final de la Tokyo.

Jocurile Olimpice: Glezna lui Ceballos arată teribil, după Spania - Egipt 0-0

Interesant e că arbitrul, deși a consultat VAR-ul, nu a considerat că intrarea fotbalistului egiptean a fost atât de brutală, menținându-și doar decizia inițială: cartonaș galben.
După partidă, jurnaliștii de la Mundo Deportivo au făcut rost de o poză care i-a făcut pe fanii Spaniei să aibă mari emoții în legătură cu recuperarea mijlocașului central.
Ceballos
În ciuda faptului că medicii naționalei Spaniei sunt rezervați cu privire la posibilitatea mijlocașului de a mai juca la JO, Ceballos a încercat să fie pozitiv, pe rețelele de socializare.
"Inflamat. Da. Dar cu speranță și entuziasm că voi face totul pentru a reveni și a-mi ajuta în continuare colegii la aceste Jocuri Olimpice", a fost mesajul fotbalistului lui Real Madrid.
Nu doar Ceballos a părăsit terenul accidentat pentru Spania, în duelul cu Egiptul. Și Mingueza a devenit indisponibil, dar stafful tehnic are suficiente variante de valori aproximativ apropiate astfel încât aceste absențe să nu compromită șansele la medalia de aur. Zubimendi și Carlos Soler sunt variantele de înlocuire pentru Ceballos, în timp ce în flancul drept al apărării, unde a jucat Mingueza azi, va fi folosit Oscar Gil.
Competițiile de la Tokyo se vor desfășura în perioada 23 iulie - 8 august, iar toate competițiile se vor vedea pe Eurosport 1, Eurosport 1 HD, Eurosport 2, Eurosport 2 HD, Eurosport 4 K și pe Eurosport Player, cu acoperire integrală digital pe site-ul eurosport.ro și pe pagina de Facebook a Eurosport. În fiecare zi, pe eurosport.ro vei putea găsi programul de la Jocurile Olimpice.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo