Eurosport
Omul dat afară de Al-Nassr pentru a-i face loc lui Ronaldo a "răsucit cuțitul" în rana portughezului
De
Publicat 08/01/2023 la 20:05 GMT+2
Al-Nassr a reușit să-l înregimenteze pe Cristiano Ronaldo abia după ce i-a reziliat contractul lui Vincent Aboubakar. Camerunezul a acceptat decizia, dar nu a ezitat să trimită o săgeată la adresa starului, spunând că după ce s-a antrenat prima dată cu acesta s-a convins că Messi este cel mai bun jucător din lume.
Cristiano Ronaldo
Credit imagine: Getty Images
Al-Nassr a dat cea mai tare lovitură a iernii pe piața transferurilor, asigurându-și serviciile lui Cristiano Ronaldo pentru următorii doi ani și jumătate. Înțelegerea a fost perfectată încă din ultimele zile ale lui 2022, dar contractul portughezului nu a putut fi înregistrat decât ieri.
Regulamentul din Arabia Saudită nu permite echipelor să aibă mai mult de 8 jucători străini în lot, astfel că era nevoie de plecarea unui fotbalist. Cel sacrificat a fost Vincent Aboubakar, atacantul care juca la echipa din Riyadh din 2021.
Camerunezul a primit despăgubiri financiare, deoarece mai avea contract până în 2024. Acesta a acceptat decizia, dar la despărțire a trimis o săgeată amară către mult mai celebrul său înlocuitor.
"Întotdeauna am crezut că Messi este mai bun decât Ronaldo, dar după primul antrenamentcu Ronaldo mi-am dat seama că am dreptate", a spus Aboubakar, citat de As.com.
Cristiano Ronaldo ar putea debuta la Al-Nassr pe 22 ianuarie
Deși contractul său a fosy înregistrat la Liga Profesionistă din Arabia Saudită, Cristiano Ronaldo va trebui să mai aștepte până la debutul la noua sa echipă. Portughezul trebuie să ispășească două etape de suspendare, sacțiune primită pentru un gest necugetat făcut după un meci dintre Man United și Everton, anul trecut.
Astfel, primul meci la care starul portughez ar putea îmbrăca tricoul lui Al-Nassr va fi cel cu Ettifaq, programat pe 22 ianuarie. Echipa antrenată de Rudi Garcia este pe primul loc în Arabia Saudită, având 4 puncte peste Al-Shabab, echipă care are un meci în minus.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo