Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ozan Kabak ajunge la Liverpool în ultima zi de mercato! "Cormoranii" plătesc 30 de milioane de €

Nicu Savin

Actualizat 01/02/2021 la 15:14 GMT+2

Liverpool încearcă să-și umple golurile din centrul apărării chiar în ultima zi de mercato. Oficialii cormoranilor au ajuns la un acord cu Shalke 04 pentru transferul lui Ozan Kabak. Pentru al înlocui pe fundașul turc, ocupanta ultimului loc din Bundesliga este în discuții avansate cu Shkodran Mustafi, jucătorul lui Arsenal.

Jurgen Klopp

Credit imagine: Getty Images

Liverpool are probleme mari la nivelul fundașilor centrali, iar oficialii "cormoranilor" au încercat pe parcursul acestei perioade de mercato să găsească cele mai bune soluții. Ieri, presa engleză a anunțat că Liverpool s-a înțeles cu Preston (Championship) pentru transferul lui Ben Davies, iar astăzi Jurgen Klopp a primit încă o veste bună.
Ozan Kabak, fundașul de numai 20 de ani de la Shalke 04, este aproape de a ajunge pe Anfield. Agenții internaționalului turc sunt în discuții avansate cu cei de la Liverpool, întrucât Shalke și-a dat deja acordul pentru un împrumut cu o opțiune obligatorie de cumpărare în vară. Costurile totale ale tranzacției s-ar ridica la 30 de milioane de €, o sumă rezonabilă pentru Liverpool.
Ozan Kabak a fost crescut de Galatasaray, iar în ianuarie 2019 a ajuns în Bundesliga, la Stuttgart. După doar o jumătate de an în tricoul șvabilor, Kabak a ajuns la Shalke, acolo unde a avut evoluții constant bune, în ciuda faptului că echipa a avut un parcurs foarte slab în ultima perioadă. De asemenea, Kabak a devenit un jucător de bază și în naționale Turciei, pentru care a adunat deja 7 selecții.
Shkodran Mustafi steht wohl vor Arsenal-Abgang

Shalke îl cedează pe Ozan Kabak la Liverpool și vrea să-l înlocuiască cu Mustafi

Shalke e ultima în Bundesliga, iar plecarea lui Kabak ar diminua și mai mult șansele grupării din Gelsenkirchen de a evita retrogradarea. Totuși, nemții se pare că au găsit o soluție ideală de înlocuire a turcului și sunt în discuții cu fundașul lui Arsenal, Shkodran Mustafi.
Fundașul german de origine albaneză mai are contract cu Arsenal doar până în vară, iar clubul londonez este dispus să renunțe încă de pe acum la el. Mustafi a jucat doar 3 meciuri în Premier League în acest sezon și nu face parte din planurile de viitor ale lui Mikel Arteta, astfel că o mutare în Bundesliga ar pute să-i surâdă.
Mustafi a crescut la juniorii lui Hamburg, dar nu a jucat niciodată în Bundesliga. Singurele echipe, în afară de Arsenal, pentru care a jucat fundașul la nivel de seniori au fost Sampdoria și Valencia.
Mustafi are doar 28 de ani și experiența sa i-ar putea ajuta pe cei de la Shalke în ultima parte a acestui sezon, dar rămâne de văzut dacă părțile vor ajunge la un acord pe ultima sută de metri a perioadei de mercato.
Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.
Program Premier League
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo