Pele, veste excelentă la 2 luni după externarea din spital: "Nici masca nu-mi poate ascunde fericirea!"

Fostul legendar fotbalist, Pele, a oferit o veste excelentă pe rețelele de socializare la aproape două luni de la externarea din spital, după extirparea unei tumori la colon.

Offenbar auf dem Weg der Besserung: Pele

Credit imagine: SID

''Mă simt în fiecare zi mai bine'', a anunţat pe Twitter fostul mare fotbalist brazilian Pele, la aproape două luni de când a părăsit spitalul după extirparea unei tumori la colon, scrie Agerpres. "Prieteni, a trecut ceva vreme de când am vorbit despre asta. Vreau să ştiţi că sunt bine. Mă simt în fiecare zi mai bine", a scris Pele, care purta mască.
"Cred că nici măcar masca pentru protecţia mea nu-mi poate ascunde fericirea. Vă mulţumesc foarte mult, tuturor celor care-mi trimiteţi zilnic energie pozitivă", a adăugat el. Mesajul nu a oferit însă nicio indicaţie despre felul cum decurge chimioterapia.

Pele, veste mare pe rețelele de socializare

Pele, care a împlinit 81 de ani pe 23 octombrie, a fost internat pe 31 august pentru analize de rutină, fiindu-i depistată o tumoare "suspectă" la colon. El a fost operat patru zile mai târziu. "Regele" fotbalului a petrecut apoi zece zile într-o unitate de terapie intensivă, unde a revenit patru zile mai târziu din cauza unor dificultăţi respiratorii, înainte de a părăsi spitalul pe 30 septembrie.
Fostul decar al Selecao şi-a neliniştit fanii în repetate rânduri din cauza stării sale de sănătate fragilă, fiind internat în spital în repetate rânduri. Pele este unul din ultimii monştri sacri ai fotbalului, după decesul lui Johan Cruyff, în 2016, şi al lui Diego Maradona în noiembrie 2020.
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo