Eurosport
Gestul impresionant al lui Gundogan după ce a devenit campion al Angliei! Ce va face cu banii
De
Publicat 09/06/2021 la 14:21 GMT+3
Ilkay Gundogan a luat decizia de a dona bonusul pe care l-a primit pentru că a contribuit la cucerirea titlului de campion al Angliei. Banii vor ajunge la clubul Hessler 06, pentru care fotbalistul a evoluat în copilărie.
Eurosport
Credit imagine: Eurosport
Ilkay Gundogan a donat bonusul primit pentru cucerirea titlului în Premier League către clubul pentru care a jucat în copilărie. Mijlocașul în vârstă de 30 de ani a evoluat pentru 10 ani la Hessler 06, înainte de a se alătura academiei lui Bochum.
Acum, după ce a devenit campion al Angliei pentru a treia oară cu Manchester City, germanul a decis să facă o donație către clubul din Gelsenkirchen. Hessler 06 are nevoie de bani pentru construirea unui teren artificial, care va fi realizat atât din banii clubului, cât și din fondurile autorităților locale, care vor plăti 350.000 de euro pentru acest proiect. Gundogan a donat integral bonusul pe care l-a primit în acest sezon, urmând a acoperi cea mai mare parte a sumei cu care clubul ar fi trebuit să contribuie la construcția terenului, circa 300.000 de euro.
Unchiul fotbalistului a declarat, potrivit BBC Sports, că Ilkay Gundogan a fost extrem de afectat după ce a aflat că micuții din Gelsenkirchen nu mai pot face fotbal pentru că nu au un teren pe care să se antreneze. Astfel, mijlocașul, care este în continuare atașat de clubul german, a decis să ajute.
Oficialii lui Hessler 06 au anunțat că fără Ilkay nu ar fi putut începe proiectul terenului artificial.
Gundogan, starul lui City în acest sezon
Ilkay Gundogan a avut evoluții bune încă de când a venit la Manchester City, în 2016, iar în ultimele trei sezoane a fost o piesă de bază pentru Pep Guardiola, fiind genul de jucător care nu primește toate laudele, dar care își face treaba liniștit la mijlocul terenului.
Germanul, care a marcat 11 goluri în 18 meciuri jucate în Premier League, a ieșit la rampă mai ales după accidentarea lui Kevin de Bruyne și a dovedit că este o adevărată forță creatoare la mijlocul terenului și că este perfect capabil să joace și mai avansat, el având execuții extraordinare pe parcursul acestui sezon.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo