Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Abramovich şi-a dat ok-ul pentru transferul lui Haaland! Chelsea, sume uriaşe pentru mutări, în vară

Cristian Mihală

Publicat 26/02/2021 la 11:36 GMT+2

Roman Abramovich şi-a dat acceptul pentru transferul lui Erling Haaland la Chelsea. Tomas Tuchel îl vrea neapărat, iar patronul rus i-a dat undă verde, punându-i la dispoziţie 300 de milioane de euro pentru perioada de mercato vin vară.

Erling Haaland - Borussia Dortmund

Credit imagine: Getty Images

Chelsea a avut o campanie de transferuri incredibilă în vara lui 2020, cheltuind peste 250 de milioane de eur pe fotbalişti precum Hakim Ziyech, Kai Havertz, Timo Werner sau Ben Chilwell. Rezultatele nu au fost cele aşteptate, iar Lampard a fost înlocuit de Tuchel, care va avea şi el ocazia să îşi aducă unul sau doi fotbalişti preferaţi, în perioada de mercato următoare.
Iar Bild anunţă că principala ţintă a fostului antrenor de la PSG e Erling Haaland, atacantul vânat de toate marile cluburi. Conform agentului său, Mino Raiola, 4 echipe din Premier League îl vor pe norvegian, dar jurnaliştii germani garantează că Chelsea e marea favorită.

Tuchel primeşte 300 de milioane de euro de la Abramovich pentru transferuri

Tuchel a vorbit deja cu Abramovich despre achiziţii, iar rusul i-a promis că va avea mână liberă să aducă pe cine vrea, în limita a 300 de milioane de euro. Tehnicianul ştie că Olivier Giroud a îmbătrânit şi nu poate fi o soluţie pe termen lung. Deși eficient, Tammy Abraham este considerat prea limitat, nefiind un atacant care să marcheze peste 20-25 de goluri în fiecare sezon. Cum pe Werner îl vede în banda stângă, unde Pulisic se accidentează extrem de frecvent, Haaland ar fi piesa lipsă dintr-un puzzle care poate deveni aproape perfect.
Marile contracandidate pentru transferul lui Haaland vor fi Real Madrid şi Manchester City. Guardiola îl doreşte şi el, pentru că din vară Aguero îşi încheie socotelile cu "cetăţenii" şi a refuzat prelungirea contractului, preferând să se întoarcă pentru finalul carierei în Argentina.
Echipa care va reuşi să-l transfere pe Haaland va trebui să-i ofere acestuia un salariu pe măsura evoluţiilor fotbalistului. Conform Daily Star, atacantul a dezvăluit echipelor interesate de el cifrele contractului său.
Haaland solicită un salariu de 90 de milioane de euro brut pentru 5 ani. Ar însemna 18 de milioane de euro pe sezon, 9 net pentru jucător. Salariul său va fi mai mare decât cel de la Dortmund, acolo unde jucătorul de 20 de ani câştigă aproximativ 4 milioane de euro/sezon. Această sumă de bani ar putea fi achitată cu uşurinţă de către Chelsea, sau chiar mărită în funcţie de interesul altor cluburi dispuse să-i ofere acest salariu.
Chelsea are în faţă o săptămână de foc în Premier League. Duminică, de la ora 18:30, în direct pe Eurosport şi Eurosport 1, "albaştrii" primesc vizita lui Manchester United, pentru ca joia viitoare să se deplaseze pe Anfield, pentru duelul restant contra campioanei, Liverpool.
Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.
program Premier League
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo