Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Carrick și-a spus părerea sinceră despre Ronaldo, înainte de a-și anunța demisia de la United

Cristian Mihală

Actualizat 03/12/2021 la 11:09 GMT+2

Michael Carrick a plecat de la United, după victoria cu Arsenal și a ținut să își exprime admirația și prețuirea față de Cristiano Ronaldo. Portughezul nu e doar unul dintre cei mai mari fotbaliști din istorie, dar e și un exemplu pentru toți.

Cristiano Ronaldo and Bruno Fernandes of Manchester United in action during the Premier League match between Manchester United and Liverpool at Old Trafford on October 24, 2021 in Manchester, England

Credit imagine: Getty Images

Multe voci au spus că parcursul atât de slab al lui United din ultima parte a mandatului lui Solskjaer e cauzat în primul rând de Ronaldo, fotbalist în jurul căruia a trebuit să se muleze tot jocul "diavolilor".
Ultimele rezultate - victorii cu Villarreal și Arsenal și egal pe Stamford Bridge, cu Chelsea - au arătat că problema lui United nu a fost sub nicio formă CR7, ci mai degrabă fostul antrenor norvegian.
După victoria de aseară, Carrick a luat decizia să plece de la United, nedorind să se întoarcă la statutul de secund. Întrebat despre CR7, fostul mijlocaș defensiv a vorbit la superlativ de portughez și a explicat cât de important e acesta pentru gruparea de pe Old Trafford. Nu doar prin randamentul din teren, dar și prin puterea exemplului.
"Cristiano e incredibil, a avut o săptămână fantastică. Nu a început cu Chelsea, dar nu a fost nicio problemă, ne-a susținut în permanență, ne-a încurajat, are un rol uriaș și dincolo de teren. Nu e nicio surpriză că a marcat azi (n.r. ieri) de două ori, e un fotbalist fantastic. Mi-a oferit finalul perfect de mandat la United", a spus Carrick la conferința de presă de după partida cu Arsenal.
CITEȘTE ȘI:

Ronaldo nu are timp să celebreze reușitele cu Arsenal

Ronaldo a reușit aseară golurile cu numărul 800 și 801 din carieră, dar nu a avut timp să se bucure prea mult. Pentru United, urmează în weekend duelul cu Palace, formație care a pus mereu în ultima perioadă probleme pe Old Trafford. Pentru a reveni între primele 4 din Premier League, United trebuie să fie concentrată 100% la fiecare meci, crede lusitanul.
"Mintea noastră este deja pregătită pentru următorul meci, deci nu avem timp să sărbătorim. Victorie de azi este foarte importantă pentru a reveni pe calea cea bună. Dar mai avem un drum lung până să ajungem la destinația dorită.
Îmi felicit toți colegii, au arătat un spirit de luptă extraordinar azi. Un mare "mulțumesc" pentru suporterii noștri, nu am fi putut reuși fără voi", a fost mesajul lui Cristiano Ronaldo, după partida cu Arsenal.
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo