Fanii "coțofenelor" au scăpat de Mike Ashley, omul văzut drept "groparul clubului", dacă ne gândim la lipsa de performanțe de pe St.James' Park din ultimele sezoane.
Premisele pentru ca Newcastle să revină în prim planul fotbalului britanic, așa cum se întâmpla în anii '90, sunt favorabile, noul patron având o avere de peste 10 ori mai mare decât Mansour bin Zayed Al Nahyan, omul cu banii din spatele lui Manchester City.
Totuși, nu se vor face investiții fără cap, anunță presa engleză, deși e evident că noua conducere a lui Newcastle își poate permite aproape orice jucător. Echipa va fi întărită în iarnă foarte probabil cu Keylor Navas și Coutinho, la cârma clubului urmând a ajunge încă de săptămâna viitoare Brendan Rodgers, dacă informațiile Telegraph și Daily Mail sunt corecte.
Fotbal
CELE MAI IMPORTANTE EVENIMENTE ALE ETAPEI A 8-A DIN PREMIER LEAGUE
ACUM 4 ORE
Chiar și așa, nu ar trebui să ne așteptăm în vara anului viitor la mutări de fotbaliști world class, dorindu-se un proiect pe termen lung, gândit cu cap. Presa engleză a scris deja că Mbappe ar putea fi deturnat din drumul spre Madrid, însă nu pare să se pună problema de așa ceva.
CITEȘTE ȘI:
FRF A FĂCUT DEMERSURILE PENTRU A-L NATURALIZA PE PUȘTIUL MINUNE AL FOTBALULUI EUROPEAN. ANUNȚUL LUI RĂDOI

Bugetul lui Newcastle, mult mai mic decât s-ar fi așteptat oricine, anunță The Guardian

The Guardian anunță că bugetul de transferuri pentru următoarele 12 luni va fi de "doar" 150 de milioane de lire (180 de milioane de euro). Din câte se pare, vor fi țintiți în primul rând fotbaliști foarte tineri, cu un potențial enorm, care să determine o creștere naturală a echipei în timp.
Se va dori ca în lot să fie și câțiva jucători cu experiență, de la care tinerii de mare perspectivă să învețe, astfel că, pe lângă Coutinho și Keylor Navas, se studiază și posibilitatea înregimentării lui Sergio Ramos. Acesta ar sosi liber de contract, în contextul în care presa franceză a speculat că acesta e pe picior de plecare de la Paris, la doar câteva luni de la sosirea de la Real.
Evident, Newcastle va avea o altă față, însă banii - altfel foarte mulți pentru orice club din Europa, dar mult mai puțini decât se specula, având în vedere disponibilitatea financiară a noului patron - vor fi direcționați, în primul rând, către cei mai buni tineri jucători.
Cert e că Newcastle nu se va transforma peste noapte într-o forță a Europei, urmând a fi nevoie de 4-5 ani probabil până când echipa să devină o prezență constantă în Champions League.
Pe rețelele sociale s-au făcut deja o mulțime de glume potrivit cărora fotbaliști ca Erling Haaland și, în special Kylian Mbappe, pot ajunge în lotul lui Newcastle din vară. Astfel de variante nu par sub nicio formă probabile, chiar dacă amândoi sunt extrem de tineri și se încadrează în profilul vizat de club. Totuși, atenția va fi îndreptată către fotbaliști care nu au "explodat" încă, urmând ca aceștia să crească alături de cele 2-3 vedete din lot.
Fotbal
Cine este Thomas Frank, antrenorul care a făcut din Brentford spaima granzilor din Premier League
ACUM O ZI
Premier League
Îl mai poate salva Haaland pe Solskjaer?
IERI LA 08:37