Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cel mai tare pariu din istorie: a mizat, în august, că Liverpool ia tot în acest sezon. Cota fabuloasă

Cristian Mihală

Publicat 06/05/2022 la 09:33 GMT+3

Un suporter al lui Liverpool din Marea Britanie trăiește cu sufletul la gură finalul de sezon. Dacă formația lui Klopp va face cvadrupla istorică, fanul "cormoranilor" va câștiga un bilet antepost plasat în august, cu o cotă de 2000.

Liverpool-Coach Jürgen Klopp

Credit imagine: Getty Images

Liverpool are un sezon istoric. Salah&Co au câștigat deja Cupa Ligii, după 11-10 la penaltyuri cu Chelsea, iar în următoarele 3 săptămâni poate cuceri alte 3 trofee. "Cormoranii" sunt la doar un punct de City, în campionat și sunt calificați în finala FA Cup și în ultimul act al Champions League.
Pentru un fan al formației de pe Anfield acest final de stagiune va fi cu siguranță unul palpitant, nu doar din prisma afinității pentru Liverpool. În august 2021, acesta a pariat că echipa sa favorită va reuși cvadrupla istorică, iar cota oferită a fost una uriașă: 2000. Suporterul a plasat 5 lire pe acest pariu, iar acum poate câștiga peste 10000 de lire.
CITEȘTE ȘI:

Cota de 2000 transformată într-una de 7

Evident, puțini se puteau gândi vara trecută că Liverpool poate câștiga tot. În continuare, va fi destul de greu să câștige cele 3 trofee puse în joc, dar cine ar miza acum 1 leu pe triumful echipei lui Klopp în toate competițiile ar primi o cotă de 7.
Un succes al "cormoranilor" în finala cu Chelsea, din Cupa Angliei, e cotat la 1,57 (cotă la câștigarea trofeului, nu pe victoria în 90 de minute), aceeași cotă fiind oferită de casele de pariuri și pentru triumful în finala UCL, cu Real Madrid.
La campionat, lucrurile sunt mai complicate, în contextul în care Salah&Co au nevoie de un pas greșit al lui City. Eliminată din semifinalele Ligii Campionilor, trupa lui Guardiola cu siguranță va dori să își ia revanșa în campionat și mulți sunt de părere că nu va mai pierde vreun punct în cele 4 meciuri rămase (Newcastle, Wolverthampton, West Ham și Aston Villa).
Ca atare, City are o cotă de 1,46 la câștigarea titlului în acest sezon, în timp ce Liverpool are o cotă de 3.
Acest weekend poate fi extrem de important în perspectiva titlului din Premier League, în contextul în care Liverpool are parte de un duel foarte greu, cu Tottenham, pe teren propriu. Formația lui Conte luptă pentru un loc de Champions League, confruntarea de sâmbătă (21:45, Eurosport 1) fiind văzută de specialiști drept ultimul meci în care Salah&Co mai pot pierde puncte.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo