Eurosport
Derby-ul orașului Manchester s-a încheiat fără goluri! United rămâne peste City în clasament
De
Publicat 12/12/2020 la 20:20 GMT+2
Derby-ul etapei a 12-a din Premier League, dintre Manchester United și Manchester City, s-a încheiat fără goluri. A fost un meci sub așteptări, în care cele 2 echipe au părut mai preocupate de a nu pierde, decât de a încerca să-și apropie victoria.
Manchester United - Manchester City
Credit imagine: Getty Images
Prima repriză a fost săracă în ocazii, cele 2 echipe având câte un singur șut pe spațiul porții. Sterling a destabilizat prima dată defensiva "diavolilor" în minutul 20, dar șutul său din interiorul careului a fost blocat. În minutul 35, De Bryune i-a pasat excelent lui Mahrez, dar algerianul a șutat dezamăgitor dintr-o poziție foarte bună. Aceasta a fost ultima fază importantă a primei părți, astfel că la cabine s-a intrat fără ca tabela să fie modificată.
Repriza secundă a început mai alarmant, iar arbitrul C.Kavanagh a acordat penalty la un fault a lui walker asupra lui Rashford. VAR-ul însă a intervenit și reluările au arătat că atacantul lui United s-a aflat în off-side la faza respectivă, astfel că decizia a fost schimbată.
City a fost apoi mai periculoasă, iar Kevin De Bruyne a ratat cea mai mare ocazie a partidei în minutul 68. Belgianul a fost servit excelent de Gabriel Jesus, dar șutul său, care probabil l-ar fi bătut pe De Gea, a fost blocat excelent de Maguire. "Cetățenii" au continuat să aibă mai mult inițiativa, dar United s-a apărat exact și meciul a curs către un 0-0. A fost un rezultat echitabil până la urmă, dar cele 2 echipe au dezamăgit oarecum prin evoluția lor.
United rămâne peste City în Premier League
Această remiză nu aduce vreun beneficiu prea mare niciuneia dintre echipe, dar totuși echipa lui Solskjaer pare mai avantajată de acest rezultat, mai ales că aceasta venea după eliminarea dureroasă din Champions League. United rămâne cu un punct peste rivala concitadină și bifează după multă vreme un meci fără gol primit, ceea ce aduce un plus de moral defensivei "diavolilor".
La mijlocul săptămânii viitoare este etapă intermediară în Premier League, iar cele 2 formații au, cel puțin la prima vedere, misiuni facile. Manchester United se deplasează pe terenul ultimei clasate, Sheffield United, în timp ce City va juca pe Etihad cu West Bromwich Albion, o altă echipă lipsită total de formă.
Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2020/12/09/2952300.jpg)
Program Premier League
Credit imagine: Eurosport
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo