#DORdeSPORT Dennis Bergkamp, în căutarea golului perfect

"Olandezul Zburător" este o operă a compozitorului german Richard Wagner, inspirată de un roman ce se înscrie în curentul romantic. Opera prezintă povestea unui căpitan olandez, care jurase că va naviga în jurul Capului Bunei Speranțe, chiar dacă îi va lua toată viața și chiar mai mult.

Olandezul care nu zboară e o operă compusă din peste 200 de goluri, unul dintre ele fiind votat de către fanii englezi cel mai frumos gol din istoria Premier League. Este o operă de artă pe care ai mai auzit-o până acum cu titlul "Dennis Bergkamp". Uneori mai mult urlată decât cântată, de cele mai multe ori provocând uimire și fericire. Ca în meciul Olanda - Argentina, de exemplu.

Azi vei citi povestea unui fotbalist olandez, căruia îi era frică să zboare cu avionul și care și-a determinat fanii să jure că nu au mai văzut așa ceva pe terenul de fotbal. "One More Year" se auzea din vocile lor în ultimii ani de carieră ai lui Dennis, speriați că vor rămâne fără magia lui. Buna speranță le-a fost recompensată. Olandezul care nu zboară a mai jucat un an și și-a înscris cariera în curentul modernist, îmbinat cu stil suprarealist în atingerea balonului și romantism în tribune. Olandezul care nu zbura i-a învățat pe cei care-l priveau că tot ce nu zboară...mănâncă pământul spre poarta adversă. Iar lucrul acesta îl vor ține minte toată viața și chiar mai mult.

Domnul Wim Bergkamp era electrician și jucător amator de fotbal, iar el, soția și cei 3 fii aveau o situație materială mediocră în orașul Amsterdam al anilor ‘60. Pe 10 mai 1969 familia se mărea cu încă un membru, pe care tatăl lui și-a dorit să-l numească după atacantul scoțian Denis Law, pe atunci jucător la Manchester United. Legea nu i-a permis, pentru că Denis nu era un nume olandez. "Atunci să fie cu doi N", iar problema a fost rezolvată.

Cum dragostea pentru fotbal i-a fost indusă încă de la naștere, micul Bergkamp a devenit obsedat de acest sport, jucându-l non-stop prin suburbiile orașului. Obsesia depășea granițele țării, pentru că scopul lui era să joace atât de bine încât să ajungă să-și depășească idolul, fotbalistul englez Glenn Hoodle, care avea să primească un loc printre numele expuse la Muzeul Național al Fotbalului din Anglia. Un alt model al copilăriei lui a fost, evident, Johan Cruyff.

La 11 ani, Dennis n-a onorat oferta lui Ajax, pentru că părinții săi nu aveau încredere în seriozitatea echipei și priveau jocul fiului doar ca pe o distracție. Un an mai târziu, oficialii lui Ajax s-au întors, iar puștiul care lovea bine mingea cu ambele picioare, entuziasmat și pasionat de fotbal, ajungea să joace în tricoul clubului. Anii petrecuți în academia lui Ajax aveau să fie piatra de temelie a unei cariere dominate de eleganță, inteligență, tehnică și spirit competitiv. Johan Cruyff a venit într-o seară să îi antreneze pe copiii de 12 ani din academie, iar Bergkamp s-a simțit intimidat, Cruyff sfătuindu-l relaxat: "Doar bucură-te de joc". O lecție cu care olandezul avea să uimească fotbalul englez câțiva ani mai târziu.

Cel care avea să-i dea și mai mult curaj a fost chiar Johan Cruyff, care i-a oferit bucuria debutului în echipa de seniori în 1986, la doar 17 ani.

De la debut, la primul gol marcat în februarie 1987 într-o victorie cu 6-0 a lui Ajax în fața lui Haarlem, până la finalul sezonului 1987-1988, Dennis Bergkamp a adunat 23 de apariții în prima echipă, o cupă a campionatului intern și o medalie la UEFA Cup Winners’ Cup, alături de colegii săi printre care erau și Marco van Basten și Frank Rijkaard.

După ce în academie învățase să joace pe toate pozițiile, a fost oprit pe bandă, apoi trecut la echipa mare în fața, acolo unde Dennis părea să se descurce cel mai bine. Probabil nu uitase obsesia din copilărie și dorința de a-l depăși pe Denis Law sau probabil asta însemna pentru Dennis bucuria de a juca: gol după gol.

La Ajax rămâne om de bază în echipă după acel sezon de debut și reușește să câștige titlul în 1991, după ce înscrie 25 de goluri. Era prima oară după o secetă de 5 ani când Ajax era campioană a Olandei. Dennis devine cel mai bun marcator din Eredivisie din 1991 până în 1993, fiind votat și Jucătorul Olandez al anilor 1992 și 1993. Înainte să își pregătească bagajele spre o altă aventură, câștigă și Cupa Uefa, învingând-o pe Torino în finală. În 7 ani petrecuți la Ajax, Dennis "The Van Man" Bergkamp ajută clubul să câștige 5 trofee. În 1993, după 122 de goluri în 239 de meciuri, olandezul pleacă în Italia, la Inter.

Johan Cruyff o antrena atunci pe Barcelona și încerca să-l convingă pe Bergkamp să refuze ofertele venite de la toate echipele, mai puțin cea de pe Camp Nou. Însă dorința olandezului era să joace în campionatul italian, pe care îl considera cel mai bun din lume. A ales Inter, pentru că Milanul avea deja olandezii ei: Gullit, Van Basten and Rijkaard. De altfel, Inter i-a promis că o să-l lase să-și facă jocul ofensiv, ceea ce s-a întâmplat doar în prima lună.

Cele două sezoane petrecute la Inter au fost frustrante. Italienii au câștigat Cupa UEFA, iar Dennis a fost golgheterul competiției, dar olandezul nu se simțea la locul potrivit. 8 goluri în primul sezon și 5 în al doilea, ziariști care îl sufocau non-stop cu întrebări, drumuri cât mai dese acasă, ca să își găsească liniștea. Oamenii din presă și de la TV nu i-au înțeles felul introvertit și l-au pus la perete. Forma sa era în scădere drastică, atât de drastică încât jurnaliștii au transformat categoria "Cel mai slab jucător al săptămânii" din "Premiul Măgarul Săptămânii" în "Premiul Bergkamp al Săptămânii".

Nepotrivire de caracter, așa am putea numi la final de relație ruptura celor două părți, în 1995. "Vei fi norocos dacă Bergkamp o să înscrie 10 goluri pentru tine", avea să-i spună noul patron al Interului, Massimo Moratti, lui Bruce Rioch, antrenorul lui Arsenal, echipă care îl cumpăra pe olandez cu 7,5 milioane de lire.

Bruce Rioch a fost mai mult decât norocos, am putea spune. Rioch a fost doar un sezon antrenor în nordul Londrei, dar a rămas în istoria clubului drept omul care i-a dăruit tribunei privilegiul de a-l vedea pe Bergkamp pe Highbury.

"Îl au pe Ian Wright" a fost unul dintre motivele pentru care Dennis și-a dorit să joace pentru Arsenal. Iar cei doi povestesc într-un interviu recent cum, fix în ziua în care Bergkamp a semnat, s-au întâlnit întâmplător într-o benzinărie. Era începutul unei legături dintre un om expansiv și altul timid, care nu-și arăta sentimentele, care nu zâmbea, un adevărat "Iceman", cum avea să fie poreclit de fani.

7 meciuri fără gol, așa a fost începutul lui Bergkamp la Arsenal. O secetă în mijlocul căreia suporterii și presa își puneau întrebări despre jucător și puneau la îndoială transferul. Dar Dennis venea din Serie A, acolo unde loviturile din partea presei l-au întărit, astfel că era de neclintit în cursa lui către poartă. Apoi a venit ziua meciului cu Southampton, când Bergkamp a marcat două goluri. Seceta se încheiase, urmau 11 ani de ploaie cu goluri și assist-uri incredibile.

Primul sezon pe Highbury s-a încheiat cu un gol al lui Bergkamp împotriva lui Bolton, care le asigura astfel tunarilor un loc în Cupa UEFA, adică Europa League de acum.

În 1996, venirea lui monsieur Wenger îl trecea pe olandez la alt nivel. "Le Professeur" i-a văzut potențialul și talentul de artist, astfel că a așezat echipa pe șevalet în jurul său, lăsându-l pe Dennis să picteze toate fazele de la atac. De la el pornea golul, indiferent că era sub formă de assist sau lovitură direct în plasă.

Wenger a venit cu altă mentalitate, învățându-și jucătorii să aibă grijă de sănătatea lor, impunându-le regim, tratamente cu injecții și alte proceduri întâlnite în fotbal, dar nu și la Arsenal, unde berea ciocnită între jucători îl uimea pe Dennis. Arsène Wenger vorbea pe limba lui și, mai ales, iubea fotbalul ofensiv. În sfârșit, Dennis se simțea ca acasă.

Era primul meci al sezonului ’97-’98, iar Dennis Bergkamp și Ian Wright erau la mijlocul terenului, așteptând ca arbitrul să fluiere începutul partidei. "Ăsta e sezonul în care am putea fi campioni", spune Wright. Iar Dennis îi răspunde: "Ok".

În acel sezon, Arsenal a câștigat campionatul și Cupa Angliei, Dennis marcând 22 de goluri, printre care hattrick-ul cu Leicester. Iar acum tragem aer în piept și ne relaxăm, urmează 3 goluri, dintre care unul va intra în topul celor mai frumoase goluri pe care le-ai văzut vreodată. O să-ți dai seama despre care vorbesc. "Golul Dennis Bergkamp. Golul perfect. Golul pe care toți visează să-l înscrie, dar nu reușesc", spunea Wenger despre golul lui preferat din cariera lui Bergkamp.

Două goluri din hattrick-ul dat cu Leicester și încă un gol marcat cu Southampton au ocupat toate cele 3 poziții în clasamentul Golul Lunii August în 1997, făcut de BBC. Campionatul englez era sub tratament hipnotic, iar Dennis defila. Cel mai bun marcator al echipei în acel sezon a fost numit și jucătorul anului în Anglia, fiind al treilea jucător stranier care câștiga acest premiu.

"Am de gând să fac orice e nevoie ca să dau gol", gândea Dennis în timp ce urmărea cu privirea mingea pasată de Pires către el. A fost nevoie de o atingere magică cu piciorul stâng, pretext de întrebări până și după aproape 20 de ani de la gol. "Ai făcut-o intenționat?" Avea să fie ales golul sezonului, avea să fie ales cel mai frumos gol din istoria Premier League și avea să nu fie uitat vreodată. Arsenal a câștigat campionatul și Cupa Angliei și în acel sezon, iar în spatele succesului stăteau Bergkamp și chimia lui pe teren cu Freddie Ljungberg și Thierry Henry.

Două sezoane mai târziu, cu Dennis Bergkamp la cârmă, Arsenal termina campionatul fără înfrângere, la 11 puncte de Chelsea, clasată de pe locul 2, rămânând în istorie cu numele "The Invincibles".

În sezonul următor, 2004-2005, Dennis a purtat banderola de căpitan într-un meci cu Middlesbrough, în care tunarii au revenit de la scorul de 3-1, câștigând cu 5-3 și egalând recordul lui Nottingham Forest: 42 de meciuri consecutive fără înfrângere.

Ajuns la 36 de ani, Dennis continua să uimească cu condiția fizică și soluțiile găsite pe teren în momente importante. La un an de la seria invincibilă, olandezul juca ultimele minute în fața suporterilor, reușind 3 assist-uri și un gol în victoria cu Everton și fiind ales omul meciului. "Încă un an" i-au strigat suporterii din tribună, iar Dennis a amânat despărțirea de ei. Avea să stea încă un sezon la Arsenal, ultimul sezon jucat de echipă pe Highbury.

Cu tot stadionul îmbrăcat în portocaliu, cu inițialele lui Dennis Bergkamp și numărul lui pe spate, echipa sărbătoarea "Ziua lui Bergkamp", un gest de mulțumire pentru timpul petrecut de olandez în nordul Londrei. Meciul cu West Bromwich Albion i-a fost dedicat, iar Dennis a avut grijă ca finalul să fie unul de poveste: un gol în minutul 89. Ultimul meci al lui Dennis pentru tunari a fost finala Champions League, jucată împotriva celor de la Barcelona, un punct sensibil pentru fanii tunarilor. Barcelona a câștigat cu 2-1, după ce Arsenal a condus cu 1-0. De pe banca de rezerve, Dennis asculta pentru ultima oară imnul Champions League din postura de jucător, pentru ultima oară în tricoul lui Arsenal. Ar fi fost nemaipomenit un trofeu Champions League în CV-ul lui Dennis la Arsenal, care e totuși prețios: 3 titluri de campion în Anglia și 4 Cupe ale Angliei.

Meciul oficial de retragere a lui Dennis Bergkamp a fost și primul meci jucat pe Emirates. În noua casă a lui Arsenal, oamenii își celebrau trecutul și făceau trecerea spre o nouă etapă din istoria echipei. Arsenal și Ajax se întâlneau de dragul lui Dennis, iar el dădea lovitura de start, alături de tatăl și fiul său. Arsenal a câștigat cu 2-1, iar pe gazonul proaspăt de pe Emirates au alergat împreună jucători din echipele de atunci, cât și legende ale cluburilor, precum Ian Wright, Patrick Vieira, Marc Overmars, Emmanuel Petit, David Seaman, Johan Cruyff, Marco van Basten, Danny Blind, Frank și Ronald de Boer.

Dennis este o parte importantă din Arsenal, e omul care a orchestrat una dintre cele mai frumoase perioade din istoria clubului cu "talentul, atingerea, blândețea și inteligența sa", așa cum Arsène Wenger bine spunea. Din 2014, statuia sa stă neclintită lângă stadionul Emirates, așa cum a fost și dragostea lui Dennis pentru Arsenal.

"Nu mă așteptam să stau la Arsenal 11 ani, dar din prima zi am știut că e exact ceea ce îmi doream să fie", zicea Bergkamp într-un interviu la 11 ani de la retragerea sa.

79 de meciuri și 37 de goluri marcate pentru echipa națională. 734 de meciuri și 264 de goluri stau scrise lângă numele lui Dennis Bergkamp pentru echipele de club, dintre care 120 de goluri marcate pentru Arsenal. Poate alți fotbaliști au marcat mai multe, știu, dar nu mulți se pot mândri cu opere de artă ca cele cu Argentina, Newcastle sau Leicester.

Dar să lăsăm puțin golurile în plasa porții și să vorbim despre pase: 116 pase de gol a servit Dennis în perioada petrecută la Arsenal, iar Ian Wright, Thierry Henry, Ljungberg și Ashley Cole sunt câțiva dintre fericiții aflați la capătul celălalt al pasei, așezați perfect de olandez, față în față cu golul.

Unul dintre assist-urile la fel de frumoase poate ca un gol e cel din meciul jucat contra lui Juventus pe Highbury și câștigat cu 3-1.

"Plăcerea de a da goluri e cunoscută, dar pentru mine satisfacția unei pase de gol se apropia de aceea de a marca. Era ca și cum rezolvam un puzzle. Vedeam deja în minte cum vor arăta lucrurile pe teren 2 sau 3 secunde mai târziu. Era o plăcere imensă să fac ceva ce nu putea fi văzut de cei din jurul meu." - Dennis Bergkamp

Oricât de mult au încercat, olandezii nu au reușit, în perioada în care Dennis a purtat tricoul portocaliu, să câștige un titlu european sau mondial. "Eram toți jucători tehnici, toți gândeam, pasam și jucam bine." Dar fotbalul total, așa cum olandezii obișnuiau să joace, a avut pur și simplu ghinion.

Bergkamp a apărut în tricoul naționalei din 1990 până în 2000, olandezul anunțându-și retragerea de la națională după înfrângerea la penalty-uri în fața Italiei, în semifinalele Campionatului European.

Olandezii rămân cu speranța și cu un gol de toată frumusețea, marcat de Bergkamp în ultimul minut al meciului cu Argentina din sferturile de finală ale Campionatului Mondial din 1998. Bergkamp și-a calificat echipa în semifinale, acolo unde au pierdut în fața Braziliei, la penalty-uri.

Golul contra Argentinei e preferatul lui Bergkamp, pentru că visul lui, ca visul oricărui copil olandez pasionat de fotbal, era să înscrie pentru echipa națională la un campionat mondial, dar nu își imagina vreodată că o va face în acest fel. 3 atingeri de balon și tribunele erau în delir. Iar Bergkamp plângea.

Încă din vremea în care juca la Inter și echipa se deplasa cu avioane mici, Dennis a fost urmărit de frica de zbor. Frica i-a fost amplificată când într-una dintre deplasările cu echipa națională, un motor al aeronavei s-a oprit. De asemenea, un alt zbor a fost întârziat, pentru că un jurnalist a glumit că are o bombă la el. De atunci, olandezul a preferat să facă toate deplasările cu mașina personală. Întrebat dacă asta i-ar putea afecta jocul, pentru că petrece mult timp pe drum, Bergkamp a răspuns că teama de zbor era cea care îl împiedica să joace fotbal, pentru că odată meciul început, el se gândea deja la zborul de întoarcere spre casă. Primul gând pe care l-a avut atunci când a semnat cu Arsenal a fost să-i anunțe pe oficialii clubului că nu va zbura niciodată. Astfel, echipa ajungea cu multe ore înaintea lui în orașele unde aveau să joace, iar Ian Wright și colegii îl sunau pe Dennis și îl întrebau râzând "Noi am ajuns. Tu pe unde ești?"

Dennis Bergkamp nu și-a dorit să fie antrenor după încheierea carierei de fotbalist. După 2 ani petrecuți pe terenul de golf, împreună cu familia și la antrenamentele fiului său, olandezului i s-a făcut dor de fotbal. I-a recunoscut lui Ian Wright într-un interviu că nu se vede neapărat antrenor, ci un om din echipa tehnică. După ce a obținut diploma de antrenor, naționala B a Olandei și Ajax au fost echipele la care a activat până în 2017, ca asistent al antrenorului. Speră ca într-o zi să se întoarcă la Arsenal și să continue povestea olandezului care a revoluționat jocul și a dat fotbalului suflet.

"The Iceman" a fost un jucător perfecționist, un fotbalist care făcea ca o fază complexă pe terenul de fotbal să pară atât de simplă. A fost modest, introvertit, un artist de care mingea asculta atunci când din 2, 3 atingeri era trimisă la locul ei, în poartă.

"Îmi place fotbalul frumos, dar care să însemne ceva, să aibă un sens", spunea olandezul într-un interviu pentru FourFourTwo. Dennis Bergkamp a predat tuturor norocoșilor care l-au văzut jucând lecția jocului profund, estetic, creativ, o operă la care ne putem întoarce de câte ori ne întrebăm de ce iubim fotbalul.