După un nou sezon dezastruos, în care apărarea a fost depășită cu ușurință, Arsenal nu are acces la fotbaliști world class, care vor să evolueze neapărat în Champions League.
Chiar și așa, formația lui Arteta a reușit o lovitură importantă pe piața transferurilor, anunță presa din Regat la unison, dar şi reputatul Fabrizio Romano, jurnalistul care nu dă greş aproape niciodată când e vorba de o mutare.. Atât The Athletic, cât și Sky Sports au dezvăluit de săptămâna trecută că oficialii de pe Emirates au bătut palma cu omologii de la Brighton pentru transferul fundașului Ben White.
Fotbalistul a sosit deja la Londra, unde va face vizita medicală, pentru ca apoi să îşi pună semnătura pe contract.
Fotbal
Charlie Patino, cel mai bun tânăr din istoria Academiei lui Arsenal, gata de debut!
ACUM 10 ORE

Ben White, la Arsenal. Două sezoane de vis pentru englez

În vârstă de 23 de ani, White s-a remarcat încă din sezonul 2019-2020m când a fost împrumutat la Leeds și a fost unul dintre principalii artizani ai promovării trupei lui Bielsa în Premier League. Leeds a făcut tot posibilul să îl transfere definitiv, însă Brighton a înțeles că are în curte o mină de aur și a refuzat orice negociere. Inclusiv Liverpool a încercat să îl ia, în ultimul an, dar oficialii "pescărușilor" au rămas pe poziții.
Acum, suma pusă la bătaie de Arsenal - 50 de milioane de lire (58 de milioane de euro) - i-au făcut pe șefii de pe Amex Stadium să spună "da", deși cu siguranță că Graham Potter și l-ar fi dorit pe apărător în continuare în lot.
White devine astfel al treilea cel mai scump jucător din istoria lui Arsenal, după Pepe, adus de la Lille pentru 80 de milioane de euro și Aubameyang, pentru care "tunarii" i-au plătit lui Dortmund 63,75 milioane de euro.
Fundaș central de picior drept, englezul de 23 de ani va da multă siguranță trupei lui Arteta, însă e greu de crezut că, fără a avea un fotbalist de creație, Arsenal va putea lupta pentru un loc de Champions League în viitorul sezon, care debutează pe 14 august.
Noul sezon din Premier League va fi în direct pe Eurosport, începând de la jumătatea lunii august.
Premier League
Două cluburi tari au pus ochii pe Bukayo Saka! Unde e dorit și cât vrea Arsenal în schimbul lui
ACUM 13 ORE
Premier League
Nici Van Dijk, nici Ruben Dias. Rio Ferdinand a numit cel mai bun fundaș central din Premier League
ACUM 14 ORE