Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

"Este noul Ronaldo din fotbal! Le are pe toate, joacă superb!" Cuvinte mari despre Sadio Mane

Irina Aldea

Actualizat 08/12/2019 la 13:18 GMT+2

Sadio Mane s-a clasat pe locul al patrulea în ierarhia de anul acesta la Balonul de Aur, iar senegalezul a primit deja votul de încredere pentru următorul sezon.

Sadio Mane

Credit imagine: Getty Images

Fostul fundaș al Olandei și Ajax, Danny Blind, a mărturisit de curând că se așteaptă ca Sadio Mane să surprindă în viitor și să le țină piept celor mai buni fotbaliști din lume, Lionel Messi și Cristiano Ronaldo. Săptămâna trecută, Lionel Messi a câștigat pentru a șasea oară în carieră Balonul de Aur. Căpitanul Barcelonei a mai primit acest premiu în 2009, 2010, 2011, 2012 și 2015. Messi a devenit astfel fotbalistul cu cele mai multe trofee ale Balonului de Aur, Cristiano Ronaldo având cinci, iar Platini, Cruyff și Van Basten câte trei.
Totuși, Danny Blind este de părere că Sadio Mane va fi unul dintre principalii contracandidați ai lui Messi la Balonul de Aur de anul viitor. Pe lângă asta, Blind crede că prestațiile din viitor ale senegalezului îl vor plasa în umbră pe starul lui Juventus, Cristiano Ronaldo.

Sadio Mane, comparat cu granzii din fotbal

"Sadio Mane este noul Ronaldo din fotbal. Ca atacant, joacă pur și simplu fantastic. Aș putea enumera toate calitățile pe care le are, joacă superb din toate punctele de vedere. Poate înscrie cu stângul, cu dreptul, cu capul, poate da pase briliante, este un atlet incredibil și aș putea continua așa la nesfârșit. Sadio le are pe toate. Trebuie să fii foarte puternic să fii la 100% atât fizic, cât și psihic", a spus Danny Blind.
Sadio Mane a înscris deja în acest sezon de 13 ori, asta în condițiile în care echipa lui Jurgen Klopp au luat cu asalt partea superioară a clasamentului din Premier League. "Știați că Messi a votat pentru Mane? Asta pentru că jucătorii grozavi se recunosc între ei. Nu-l compar pe Mane cu Messi. Cred că Sadio este mai mult ca Ronaldo când portughezul era în anii lui de glorie. Ronaldo este la fel de puternic, atât fizic, cât și mental", a mai spus Blind.
Premier League este transmis în exclusivitate în România de Eurosport. Emisiunea Premier League Show, produsă de către Eurosport România, are loc în fiecare sâmbătă și duminică înaintea partidelor din Premier League.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo