Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Everton - Liverpool | Richarlison, război psihologic cu Van Dijk: "Nu e printre cei mai buni"

Cristian Mihală

Publicat 19/06/2020 la 09:56 GMT+3

Richarlison, vedeta lui Ancelotti, a început jocul psihologic înainte de Everton - Liverpool, marele derby din acest weekend. Atacantul de bandă brazilian a declarat că nu e impresionat de Virgil Van Dijk, pe care nu îl consideră printre cei mai buni fundași ai lumii.

Richarlison și Van Dijk vor fi adversari din nou în meciul de sâmbătă

Credit imagine: Eurosport

"Cormoranii" au câștigat sezonul trecut Liga Campionilor, iar în actuala stagiune vor obține, după 30 de ani de pauză, titlul în Premier League. În spatele succeselor impresionante ale trupei lui Klopp stă fără îndoială și Van Dijk, liderul incontestabil dintr-o apărare greu de trecut.
Olandezul a jucat atât de bine în 2019 încât s-a clasat pe locul doi în cursa pentru "Balonul de Aur", trofeu care ar fi trebuit probabil să îi revină dacă cei care au votat nu ar fi fost subiectivi, preferându-l pe Messi.
Timp de aproximativ un an, Van Dijk nu a fost driblat de nimeni, indiferent de competiție, dar aceste detalii nu îl impresionează pe Richarlison. Brazilianul a făcut o serie de comentarii care pot fi văzute ca parte dintr-un plan psihologic de a-l intimida pe adversarul de duminică.
"Oamenii vorbesc mult despre el. Da, este un fundaș bun, dar am jucat contra lui și am reușit să îl driblez. E văzut printre cei mai buni fundași din lume pentru că a avut un sezon foarte bun. Dar pentru mine alții sunt cei mai buni apărători din lume", a spus Richarlison potrivit metro.co.uk.
Întrebat de reporter cine sunt acei fundași mai buni decât liderul defensivei lui Klopp, brazilianul lui Everton nu a stat pe gânduri și a ales trei nume, doi dintre ei fiindu-i conaționali: "Thiago Silva, Marquinhos și Sergio Ramos".
Încrederea de care dă dovadă Richarlison nu e acoperită însă și de rezultate. Everton a fost un sparring partner pentru Liverpool în ultimul deceniu. Dacă e să ne raportăm la statistică, ultima victorie a "caramelelor" în derby, indiferent de competiție, a avut loc în toamna lui 2010. Atunci, Tim Cahill și Arteta marcau pentru o victorie cu 2-0 a lui Everton.

Van Dijk, contract nou înainte de Everton - Liverpool

Fundașul olandez a acceptat de curând oferta de prelungire a contractului primită din partea clubului, urmând să îi fie mărit salariul de la 180.000 de lire, cât este în prezent, la 240.000 de lire pe săptămână.
Virgil Van Dijk va deveni astfel cel mai bine plătit jucător din lotul echipei lui Jurgen Klopp, peste Mo Salah care încasează 220.000 de lire pe săptămână.
Cel mai bine plătit jucător din Premier League este în acest moment Kevin De Bruyne, căruia Manchester City i-a mărit de curând salariul. Belgianul câștigă în prezent 320.000 lire/săptămână.
Derby-ul de pe Goodison Park, Everton - Liverpoo, va fi în direct pe Eurosport 1 duminică, de la ora 21:00.

Programul transmisiunilor din Premier League

Premier League bun
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo