Explicația oficială pentru care City nu a primit niciunul dintre penaltyuri, contra lui Liverpool

Eurosport on Google

O declarație dată de Mike Riley, șeful arbitrilor din Premier League, explică în mare de ce Manchester City nu a primit cele două penaltyuri în confruntarea de pe Anfield, pierdută cu 3-1. Arbitrii acordă 11 metri în Anglia la henț doar dacă există o intenție clară a apărătorului de a juca balonul cu mâna.

Eurosport

Credit imagine: Eurosport

Guardiola a explodat în timpul partidei cu formația lui Klopp, după ce în repriza secundă Alexander Trent a atins clar cu mâna un balon, în propriul careu. Asta după ce același jucător al "cormoranilor" mai comisese un henț evident în careu, chiar înainte ca Liverpool să scape pe contra-atac și să deschidă scorul.
"Întrebați-i pe arbitri, întrebați-i pe arbitri, nu îmi puneți mie întrebările astea. Vorbiți cu Mike Riley și cu băieții de la VAR. Noi am încercat doar să ne facem treaba", a spus Pep după meci, când a fost întrebat de arbitraj.
Guardiola s-a ferit să îi pună la zid pe arbitri, conștient că poate risca suspendarea, dar atitudinea sa a fost cât se poate de clară. Pe lângă imaginile de mai sus, antrenorul spaniol a fost surprins de camere, la final, când le transmite un mesaj ironic arbitrilor. "Vă mulțumesc mult de tot!", a strigat catalanul în trei rânduri, în timp ce a dat mâna cu fiecare dintre arbitri.

Dreptatea, de partea arbitrilor, susține Mike Riley

Deși senzația generală a fost că Liverpool a fost avantajată, șeful arbitrilor din Anglia a explicat cum funcționează mecanismul dictării penaltyurilor în Premier League. Conform spuselor acestuia, Michael Oliver, arbitrul meciului de duminică, a respectat indicațiile primite de arbitrii din campionatul englez.
Alătură-te celor Mai mult de 2 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo