Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Gazzetta dello Sport: Milik, spre Premier League! "De Laurentiis e extrem de furios"

Cristian Mihală

Publicat 23/09/2020 la 11:07 GMT+3

Napoli a pierdut ocazia de a-l vinde pe Arkadiusz Milik la Roma, însă clubul din sudul Italiei va obţine, cel mai probabil, suma dorită pe atacantul polonez de 26 de ani.

Arkadiusz Milik, spre Premier League

Credit imagine: Eurosport

În ultima săptămână şi jumătate, cluburile din Serie A au fost în discuţii avansate pentru schimburi la cel mai înalt nivel. Concret, Dzeko trebuia să fi ajuns de la Roma la Juventus, iar giallorossii îi găsiseră înlocuitor în Milik, de la Napoli. Mutările au căzut, după ce vârful polonez nu a fost de acord cu salariul oferit de Roma. Ca atare, Juve s-a reorientat către Morata, iar Napoli a rămas fără o sumă importantă, pe care ar fi încasat-o de la gruparea din Cetatea Eternă.
"De Laurentiis este extrem de furios pe jucător și pe managerul său, David Pantak, pentru atitudinea pe care au avut-o în negocierile cu Roma", notează Gazzetta dello Sport astăzi.

Premier League, salvarea lui Napoli

Din fericire pentru preşedintele lui Napoli, clubul din sudul Italiei va obţine suma dorită pentru vârful venit de la Ajax în 2016.
Gazzetta dello Sport anunţă că Tottenham a decis să plătească cele 25 de milioane pe care le cere Napoli, dar pe fir au intrat alte două formaţii din Premier League: Fulham și Newcastle.
Milik ar prefera aceste din urmă două variante, în contextul în care la formaţia lui Mourinho va fi doar soluţia de rezervă pentru Kane. Nici la Napoli vârful nu a fost titular de drept, deşi a avut cifre excelente (38 de goluri în 93 de partide), aşa că acum îşi doreşte să meargă la un club unde să fie "senator de drept" în primul "11".
Există o mică problemă legată de salariul cerut de vârful polonez - 3,5 milioane de euro/an -, dar e de aşteptat să se ajungă la un acord în următoarele două săptămâni, până se termină perioada de mercato.
Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo