Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Guardiola: "Fizioterapeuţii noştri au aplicat 71 de tratamente între turul cu Atletico şi semifinala cu Liverpool"

Cristian Mihală

Publicat 20/04/2022 la 13:36 GMT+3

Antrenorul echipei engleze de fotbal Manchester City, Pep Guardiola, a afirmat că din cauza programului încărcat formaţia sa a plătit un preţ ridicat, după ce staff-ul medical a aplicat 71 de tratamente jucătorilor între meciurile cu Atletico Madrid şi Liverpool din ultima săptămâna, transmite Reuters.

Pep Guardiola tröstet Kevin De Bruyne

Credit imagine: Getty Images

Ultimele patru meciuri ale lui City au inclus dubla epuizantă cu Atletico Madrid din Liga Campionilor şi dubla la fel de solicitantă cu FC Liverpool din Premier League respectiv Cupa Angliei, într-o perioadă de 12 zile.
Kyle Walker şi Kevin de Bruyne au ratat semifinala Cupei Angliei cu Liverpool (2-3), din cauza unor accidentări suferite în returul cu Atletico Madrid.
''Fizioterapeuţii noştri au aplicat 71 de tratamente între turul cu Atletico şi semifinala cu Liverpool. După aceste trei 'finale', doctorul mi-a spus că sunt mai multe probleme decât de obicei. Programul este de vină'', a declarat Guardiola, într-o conferinţă de presă.
Antrenorul catalan a dezvăluit că a instalat şase mese de masaj la marginea terenului pentru a recupera jucătorii după antrenamentele pentru semifinala Cupei Angliei.
City este în urma lui Liverpool cu două puncte în Premier League, dar poate reveni în top dacă o învinge pe Brighton în meciul de miercuri.
Sursa: Agerpres
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo