Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

VIRAL | Guardiola l-a sunat pe Sergio Ramos să îi ofere un contract la City. Ce i-a zis

Cristian Mihală

Actualizat 10/05/2021 la 14:45 GMT+3

Pep Guardiola s-a interesat de posibilitatea ca Sergio Ramos să ajungă la Manchester City din vară. Fundașul spaniol a declinat oferta, transmițându-i că vrea să continue la Real Madrid.

Sergio Ramos von Real Madrid erzielt gegen den FC Barcelona den späten Ausgleich.

Credit imagine: AFP

Deși negocierile dintre legenda Realului și Florentino Perez sunt în acest moment într-un punct "mort", dorința apărătorului e să continue pe Bernabeu și să își încheie cariera la formația blanco.
Cel puțin asta a fost explicația dată de Ramos lui Guardiola, atunci când fostul antrenor al Barcelonei l-a contactat pentru a-l întreba dacă e interesat de o aventură în cel mai puternic campionat al lumii. City are în Dias un fundaș central complet, însă Ake și Laporte au parte de multe accidentări, astfel că Ramos ar fi completat ideal blocul defensiv al "cetățenilor".
În ciuda faptului că negocierile pentru un nou contract cu Real Madrid sunt departe de a fi finalizate, potrivit El Chiringuito, clubul din capitala Spaniei rămâne prioritatea internaționalului spaniol.

PSG visează și ea la Sergio Ramos

Real Madrid și Sergio Ramos s-au așezat la masa negoierilor pentru o nouă înțelgere, dar până în acest moment nu s-a ajuns la un numitor comun. Nu doar City s-a interesat de posibilitatea de a-l achiziționa gratis odată ce contractul cu Real expiră, ci și PSG, care forțează transferul pe Parc des Princes.
Șeicii lui PSG încearcă să îl "fure" pe căpitanul blanco. Oferta francezilor "este amețitoare", potrivit presei din Spania. Chiar și așa, oficialii Realului rămân optimiști că se va ajunge în curând la un numitor comun.
"Ramos își va încheia cariera la Real Madrid. El reprezintă mai mult decât un căpitan, este o emblemă a clubului", a declarat Florentino Perez, președintele galacticilor.
Fostul fundaș al Sevillei a venit pe Bernabeu în 2005 și are peste 650 de apariții în tricoul Blanco. Acesta a câștigat La Liga de 5 ori și Champions League de 4 ori cu Real Madrid. În prezent, Sergio Ramos este evaluat de site-ul de specialitate Transfermarkt la 14 milioane de euro (din cauza vârstei), în ciuda faptului că este de departe unul dintre cei mai buni fundași din lume.
Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.
Program Premier League
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo