Forul mondial a decis o restricție de 5 zile pentru fotbaliștii brazilieni care nu au fost lăsați de cluburile din Premier League să meargă la naționale. Cluburile din Anglia nu au permis ca jucătorii avuți să meargă în țările cu cod roșu de COVID-19, pentru că ar fi însemnat că pierd respectivii fotbaliști la întoarcere, când ar fi fost obligați să stea în carantină. Brazilia - cu 11 absențe - a fost cea mai vitregită națională din acest punct de vedere, astfel că fotbaliștii carioca din Anglia nu vor avea drept de joc în etapa 4 din Premier League.
Din primul "11" aliniat de Brazilia contra Argentinei (partidă întreruptă) au lipsit multe nume mari, echipa de start a lui Tite fiind mai degrabă una experimentală (cu jucători precum Weverton, Verissimo, Ribeiro, Gerson, Paqueta sau Barbosa). Ca atare, cei 11 fotbaliști care nu au dat curs convocărilor, ca urmare a demersurilor cluburilor engleze nu ar trebui să joace în acest weekend. Liverpool e cea mai afectată, Alisson, Fabinho și Firmino urmând a lipsi cu Leeds. Și formația lui Bielsa se va confrunta cu o absență - Raphinha.
Întrebat pe marginea subiectului în conferința de presă de azi, Klopp a dezvăluit că, până la această oră, nu i s-a comunicat oficial nimic. Șefii Premier League și cei ai FIFA sunt într-o ședință și speră să se ajungă la un numitor comun, astfel încât fotbaliștii să nu fie suspendați. Cert e că Liverpool nu îl va putea oricum folosi pe Firmino, care e accidentat. În acest context, tridentul ofensiv va fi format din Salah, Jota și Mane.
Liga
Un jucător important de la Real Madrid amenință că pleacă de la club! Ce echipe sunt pe urmele lui
IERI LA 13:45
"Bobby nu va juca, dar asta pentru că e accidentat. Nu știu încă dacă ne vom putea baza pe Alisson și Fabinho, am înțeles că încă se discută, sunt ședințe. E nedrept pentru fotbaliști, pentru că li se îngrădește dreptul de a-și face meseria, de a face ceea ce iubesc. Nu e în regulă. Suntem în pandemie, nu am luat o decizie de capul nostru. Nu știu care va fi decizia finală, eu sper să se găsească o soluție, mi-aș dori să joace, normal", a explicat Klopp în conferința de presă de azi.
CITEȘTE ȘI

Van Dijk, apt pentru Leeds - Liverpool

Dacă Firmino este accidentat, Klopp a oferit vești bune despre Van Dijk. Acesta s-a accidentat ușor cu Turcia, în preliminarii și, având în vedere problemele medicale de anul trecut, oficialii de pe Anfield se temeau că acesta va absenta. Din fericire, fundașul a suferit doar o sperietură, nefiind vorba de o accidentare gravă. În mod normal, el va fi titular sâmbătă, contra formației lui Bielsa.
"Virgil e ok, am fost în contact cu asistentul meu și mi-a spus că nu e sigur dacă Van Dijk va fi ok după meciurile internaționale. Dar s-a întors și e bine, e apt", a mai explicat tehnicianul german.
Liverpool s-a deplasat pentru prima dată pe Elland Road anul trecut, după ce Leeds a promovat, dar acea confruntare s-a disputat fără spectatori. Acum, tehnicianul german abia așteaptă să vadă atmosfera din tribune, auzind doar cuvinte de laudă despre fanii "găștii nebune".
"Abia aștept meciul. Toți îmi spun ce atmosferă frumoasă va fi. Am jucat anul trecut cu ei, e adevărat, fără spectatori, și am oferit două partide foarte bune, spectaculoase. E o formație flexibilă, bravă, dinamică", a spus Klopp.
https://i.eurosport.com/2021/09/09/3215819.png
Premier League
Liverpool are viitorul asigurat! Un puști de 16 ani, integralist pentru "cormorani" în Cupa Ligii
IERI LA 07:32
Premier League
Dezastru pentru Rafa Benitez: mai mult de jumătate dintre titularii lui Everton sunt accidentați
22/09/2021 LA 07:16