Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ljungberg a avut un mesaj de despărțire emoționant, la ultima partidă ca interimar la Arsenal

Cosmin Cioboata

Actualizat 21/12/2019 la 18:14 GMT+2

Arsenal a plecat cu un punct de pe terenul lui Everton în această după-amiază, la finalul unui meci fără goluri. Freddie Ljungberg, aflat la ultima confruntare ca antrenor interimar pe banca "tunarilor", a avut numai cuvinte frumoase la despărțirea de Arsenal, echipă preluată, începând de luni, de Mikel Arteta.

ljungberg bye

Credit imagine: Getty Images

La finalul partidei de pe Goodison Park, Ljungberg a ținut să-i mulțumească lui Per Mertesacker, asistentul și prietenul său, care l-a sprijinit în ultima perioadă destul de tensionată pentru suedez:
"A fost o onoare imensă și, în același timp, o adevărată provocare să mă aflu pe banca lui Arsenal, chiar și pentru o perioadă scurtă. Vreau să-i mulțumesc din suflet lui Mertesacker pentru susținerea din ultimele săptămâni.", a fost mesajul lui Freddie Ljungberg, aflat la ultima partidă ca antrenor interimar.

Arteta, pregătit pentru revitalizarea lui Arsenal

La numai 37 de ani, Arteta se simte pregătit s-o readucă pe Arsenal în topul fotbalului din Anglia. Tehnicianul spaniol, care a jucat timp de 5 ani în tricoul "tunarilor", este conștient de responsabilitatea imensă de pe umerii săi și își dorește ca întreaga echipă să fie de acord cu ideile lui, pentru a putea face performanță:
"Arsenal este unul dintre cele mai mari cluburi din lume. Trebuie să ne batem pentru trofeele importante și mi-a fost clar din discuțiile cu Stan și Josh Kroenke că asta vom face. Sunt destul de realist și îmi dau seama că nu se întâmplă peste noapte, dar actualul lot este destul de talentat și există mulți jucători tineri destul de buni de la academie.
Am ideile mele pe care le voi ține pentru mine pentru că trebuie să le verific cu jucătorii, să îi văd cum sunt. Vreau să fac lucrurile în stilul meu dar vreau să îi conving că aceasta este calea bună. Nu vreau să se ascundă. Vreau ca lumea să își asume responsabilitatea și vreau ca oamenii să aibă pasiune și energie. Oricine nu va adopta această mentalitate, nu este destul de bun pentru această cultură.", a fost prima declarație a lui Arteta după numirea la Arsenal.
Arsenal se află pe locul 9 în Premier League, cu o singură victorie obținută în ultimele 13 partide, în toate competițiile. Debutul lui Arteta ca antrenor principal pe banca lui Arsenal va fi pe 26 decembrie, de Boxing Day, pe terenul lui Bournemouth.
Premier League este transmis în exclusivitate în România de Eurosport. Emisiunea Premier League Show, produsă de către Eurosport România, are loc în fiecare sâmbătă și duminică înaintea partidelor din Premier League.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo